Cei trei tineri care s-au născut în ro­bie n-au spus: „Cu ce suntem noi vinovați?”, ci au spus: „Pe dreptate suferim, trebuia și mai multe să suferim”. Vorbeau ca și cum ar fi fost și ei printre cei ce au călcat poruncile lui Dumnezeu mai înainte de robia babiloniană, ca și cum ar fi fost și ei părtași la păcat, în timp ce ei erau nevinovați, căci încă nu se născuseră. Cât mă mișcă rugăciunea ce au făcut-o atunci când se aflau în mijlocul văpăii cupto­rului! „Drept ești, Doamne, în tot ce ai făcut cu noi... că am păcătuit și am făcut fărădelege... și acum nu sun­tem vrednici să deschidem gura noastră. Nu ne părăsi pe noi până în sfârșit... și nu întoarce mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit al Tău” (Cântarea celor trei tineri).

Adică „pe dreptate ne pedepsești, Doamne, pen­tru că am păcătuit, dar numai pentru Avraam pe care îl iubești nu ne părăsi”. S-au pus și pe ei înșiși printre păcătoși și credeau aceasta, de aceea cuptorul s-a răcorit. În timp ce pe închinătorul la idoli, care s-a dus să vadă cuptorul, l-au ars flăcările (Matei 18, 20).

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 389-390)