Rugăciunea curată nu se dă celor ce studiază mult. În acest sens, calea ştiinţei theologice nu este prea lucrătoare, şi rareori poate duce la rugăciunea curată.

Theologia, de-Dumnezeu-cuvântarea, este starea duhu­lui sub înrâurirea harului dumnezeiesc. Iată în ce constă deo­sebirea între theologie şi filosofie, între adevărata theologie şi theologia intelectuală. Dacă o astfel de însuflare va atinge inima voastră, ea nu va avea sfârşit pe pământ. Ea este ne­sfârşită, căci într’însa se află începutul vieţii vecinice. Chiar dacă alcătuirea voastră trupească se va risipi, această însufla­re va trăi în voi cu putere.

Dumnezeu poate atinge duhul omului spre a-i da într’o clipită cunoaşterea de sine. Este o mare deosebire între aceas­tă cunoaştere şi cea dobândită în institutele theologice. Poate fi un lucru foarte primejdios a face theologie fară a avea o experienţă existenţială a vieţii în duhul lui Hristos. Într’ade­văr, riscul este de a studia theologia mai cu seamă în formele sale apofatice, ca pe o filosofie şi o poezie. Riscăm să adop­tăm o atitudine falsă, să ne credem superiori, iar aceasta este destul pentru a se pierde. Alta este însuflarea pe care trebuie să o căutăm în viaţa în Hristos.

Ştiinţa theologică predată în şcoli, şi care a devenit o specialitate intelectuală deschisă tuturor, nu duce la cunoaş­terea lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu vine de la viaţa în Dumnezeu ce se naşte în străfundul inimii.

Putem cădea pradă unei aberaţii duhovniceşti, faptul de a aprecia ceea ce aduce ştiinţa theologică mai mult decât sfinţenia vieţii.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață și din duh, traducere de Ierom. Rafail Noica, Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, p. 39)