Cel ce de bunăvoie rabdă ispitele este mai înalt înaintea lui Dumnezeu decât cel ce a dobândit mari virtuţi. Când ne lovesc ispitele, la început este bine să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să le răbdăm; mai apoi însă trebuie să-i mulţumim , căci prin ispite Dumnezeu lucrează la mântuirea noastră. De asemenea, este nevoie de rugăciune pentru ca vremurile grele să treacă fără vătămare sufletească. Mântuirea nu vine altfel, fără numai pe această cale. Cel care, aşadar, refuză ispitele, se leapădă şi de mântuire, şi rămâne fără experienţă; din contră, cel care este în stare să rabde cu mulţumire, uşor se eliberează şi devine încercat (experimentat). Când omul se bucură în încercări, atunci îşi poate cunoaşte sporirea.

(Antonie Ieromonahul, File de Pateric din împărăţia monahilor: Sfântul Munte Athos, p. 286)