Să nu-ți faci din răutate o proprietate, să nu o cultivi, căci înseamnă necredință. Dacă crezi, ești menținut într-o logică normală, dacă ceva nu-ți reușește așa cum îți dorești, îngroapă învinuirea celorlalți. Se interzice cu asprime (să arunci vina asupra altora, ca un copil).

Pe vrăjmașul nostru (omul care ne face rău) să-l ridicăm la înălțime, iar noi, la picioarele lui; să-L rugăm pe Dumnezeu să-l ierte. Să-l cinstești pe vrăjmașul tău. Credința noastră nu este ceva sec, ci înseamnă a nu strica inima celuilalt. Cu cât crezi mai mult în Dumnezeu, cu atât nu vrei să vatămi sufletul celuilalt. Nu spune Scriptura „Rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc”? Dacă vei primi iluminare de sus, să spui: „Ah, Dumnezeul meu!”. Vei suferi și vei plânge pentru Evanghelie.

(Ca aurul în topitoare. Viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre: Anastasie Malamas, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 26)