E sănătos să te temi, dar să pui şi teama în faţa Domnului. Să-I spui mereu cât eşti de fragil şi uşor de înşelat şi să-L rogi să aibă grijă de tine. Dacă vei continua să te lepezi de rolurile tale (şi de grijile lor) în rugăciune, chiar rugăciunea te va învăţa să mergi mai departe. Nu ştim să mergem, să stăm, să tăcem. Nimic nu ştim în a fi, noi ştim numai în a face, sau mai bine spus în a ne lăsa făcuţi de „lumea aceasta”... Dar iată că acolo, în dimensiunea minţii în care ai intrat prin rugăciune şi binecuvântare, acolo poţi fi în faţa Domnului, în prezenţa Lui.

Nu te teme decât de păcat. De înşelare ne apără Domnul dacă fugim de păcatul slavei deşarte şi ne smerim cum ne va învăţa Însuşi Domnul în fiecare clipă. Nu uita, rugăciunea ne învaţă şi să ne rugăm şi să fim în faţa Domnului şi în voia Lui. Şi tot ea ne ajută să nu cădem în înşelare sau să rămânem în ea dacă am căzut. Înşelarea e însoţită întotdeauna de gânduri de slavă, de dispreţ pentru ceilalţi, de nerăbdare în slujirile rolurilor noastre cotidiene: în familie, în profesie, în societate... încet, încet, aceste roluri se vor curăţi de partea lor pătimaşă şi vor deveni slujire curată în numele Domnului.

Atunci, diferenţa dintre eul slujitor şi eul „esenţă” sau contemplativ nu va mai fi ca o ruptură, ci ca un prag pe care îl putem trece în ambele direcţii după rânduiala zilei. Dar până atunci mai avem de suferit silindu-ne să învăţăm lepădarea de lume şi trecerea prin calea cea strâmtă a sfintelor porunci.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 62-63)