Să te silești pe tine să spui continuu rugăciunea

După mult timp se obișnuiește mintea și o spune de la sine. Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o spui mereu (să o tot spui). Dacă o lași, îți pare foarte rău.

A lucra rugăciunea minții înseamnă a te sili pe tine însuți să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără intrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenția concentrată numai asupra cuvintelor: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă". După mult timp se obișnuiește mintea și o spune de la sine. Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o spui mereu (să o tot spui). Dacă o lași, îți pare foarte rău.

Când mintea ajunge să se obișnuiască și să se umple - să o învețe bine - atunci o trimite și în inimă. Pentru că mintea este cea care hrănește sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii spirituale și trupești a omului, este tronul minții. Deci, când cel care se roagă își păzește mintea să nu-și imagineze nimic și este atent numai la cerințele rugăciunii, atunci respirând ușor, cu oarecare efort și voință, o coboară în inimă și o ține înlăuntru și spune cu ritm rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă".

(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, vol. 1, editura Bizantină, 2003)

Ultimele din categorie