La o întrunire cu familiile fiilor lui duhovniceşti şi cu alte familii evlavioase ce s-a făcut într-o casă oarecare, în cadrul discuţiei a apărut chestiunea conducerii maşinilor de către rasofori în general. Cineva din adunare, căruia în perioada aceea i-a murit un copil lovit de o maşină, a spus că acum când automobilul nu mai este un lux şi s-a extins mult folosirea lui, şi preoţii pot conduce. Stareţul avea însă un punct de vedere contrar. Şi a spus:

- După părerea mea preoţii e bine să evite să conducă, chiar dacă maşina a încetat să mai fie un lux. Priviţi ce se petrece în jungla drumurilor. Ce nervozitate, ce rivalitate pentru prioritate, ce nervi, mânie, înjurături, epitete "ornamentale", gesturi necuviincioase. În mijlocul tuturor acestora e necesar să se încurce şi chipul preotului? Vedeţi ce se întâmplă în micile ciocniri, ce frecuşuri, incriminări, certuri şi bătaie câteodată. Gândiţi-vă să “facă pană" un preot ce conduce pe un drum foarte circulat. Să fie nevoit să-şi strângă rasa, să se întindă la pământ, să se murdărească, ca să schimbe roata. Ce fluierături şi comentarii ironice are de încasat! Pentru ce motiv să intre în astfel de ispite? Toate acestea nu constituie o lovitură dată cuviinţei lui? Altceva este când are să slujească într-o parohie întinsă fără mijloace de transport în comun, cum este la ţară sau în străinătate. Atunci poate este obligat să conducă maşina pentru nevoile lucrărilor sale pastorale. Dar cu toate acestea, există totdeauna pericolul să ucidă pe cineva când conduce. Atunci va trebui potrivit Sfintelor Canoane, să-şi pună epitrahilui în cui...

În acea clipă intervine unul:

- Dar, Părinte, asta se face fără voie.

- Sfintele Canoane, a spus Stareţul, hotărăsc că şi ucigaşul fără voie este oprit de la preoţie. Cum este cu putinţă ca aceşti oameni să săvârşească datoriile lor pastorale? Cum îi vor vedea slujind rudele victimelor lor? Cum îi vor primi ca slujitor şi părinte duhovnicesc pe un ucigaş, chiar şi fără voie, al omului lor? Şi întorcându-se spre tatăl căruia îi murise copilul şi, care şi-a exprimat prima părere, a spus:

- Să se odihneacă copilaşul tău în sânurile lui Dumnezeu, dar dacă l-ar fi lovit un preot, ti-ar fi fost cu putinţă să mergi să te rogi la biserica unde acesta ar continua să slujească? Într-un oraş din provincie s-a întâmplat ceva asemănător şi episcopul, datorită nevoilor a îngăduit, prin iconomie, preotului ucigaş fără voie să continue să săvârşească datoriile sale preoţeşti (acestea după iconomie, nu au iconomie). Lumea însă i-a scos porecla "popa ucigaş“!

(Arhim. Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 205-206)