1. Dat fiind faptul că cei mai mulţi dintre cei ce se numără la rugători nu sunt şi de fapt rugători, ci sunt numai rostitori de rugăciuni, atragem atenţia că „rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu”, sau cu Maica Domnului, sau cu Sfinţii lui Dumnezeu. Asta înseamnă că rugăciunea este o rugăciune reală numai când ne identificăm cu cele rostite sau gândite ca ale noastre, din formulele de rugăciune pe care le ştim sau pe care le citim din cărţile de rugăciuni. Să ne apropriem rugăciunile date nouă de Sfânta noastră Biserică. Ele să ne fie ca şi când ar izvorî din sufletul nostru.

2. Să ne formăm conştiinţa că la sfintele slujbe ale Sfintei noastre Biserici la care participăm nu-i destul să fim asistenţi, ci trebuie să fim chiar slujitori activi, fiecare slujind cu slujirea pe măsura stării noastre, atât în ce priveşte calitatea pe care o avem ca membri ai Bisericii, cât ca aşezare sufletească. Prin urmare, să nu uităm că în Biserică nu slujesc numai arhiereii, preoţii şi diaconii, şi nu numai cântăreţii bisericeşti sau cei ce cântă în vreun cor bisericesc, ci slujesc toţi credincioşii care sunt de faţă, fiecare la măsurile sale.

3. Să ne lăsăm pătrunşi de textele de la sfintele slujbe şi să le medităm, ca să ne putem bucura şi de cuprinsul lor. Nu-i destul să le rostim sau să le învăţăm pe de rost, ci e necesar să cugetăm la ele şi să descoperim comorile de gând pe care acestea le cuprind.

4. Să ne angajăm la rugăciunea de toată vremea, înţeleasă atât ca repetare deasă a rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, făcută cu mintea şi unită cu simţirea, cât şi ca trăire a vieţii noastre spre slava lui Dumnezeu şi în slujba lui Dumnezeu. Toate ale noastre să ne fie ca o rugăciune, ca o slujbă adusă lui Dumnezeu. Un părinte duhovnicesc din Mănăstirea Agapia îi îndemna pe oameni să se roage neîncetat şi le spunea să se roage chiar şi când merg să facă un păcat, pentru că chiar faptul că te angajezi în rugăciune cu stăruinţă poate să te ajute să-ţi schimbi gândul şi să nu mai păcătuieşti.

5. Stăruinţa în rugăciune să ne fie şi prilej de cercetare de noi înşine, prilej de a ne întâlni cu noi, uneori necunoscuţi nouă, şi să tragem folosul, lucrând asupra noastră acolo unde este de trebuinţă, pentru a ne îmbunătăţi.

6. Cineva zicea: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!”.

7. Un cuvânt vrednic de a fi reţinut şi de urmat este acela că „rugându-te, înveţi să te rogi”. Numai rugându-te mereu poţi înainta în rugăciune. Cine renunţă la rugăciune, renunţă la progresul în ea.

8. „Taina rugăciunii este să te rogi în taină”.

9. Să nu uităm cuvântul Părintelui Antipa Dinescu „Să te ţii de pravilă, că, dacă nu, te îndrăceşti!”.

(Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 123-124)