Cineva ar putea crede că închipuirea scenelor de necurăţie nu ne întinează deloc, după cum aducerea în minte a imaginii unei flăcări nu ar fi nici un pericol. Această comparaţie însă este întru totul neadevărată. Dacă îţi închipui că te-ai apropiat de foc, acesta nu te va arde, nici nu-ţi va aprinde gândurile tale. Însă dacă îţi închipui păcatele desfrânării, gândirea ta te va arde cu păcatul şi tu pe de-a-ntregul te vei aprinde de dorinţe necurate.

Imaginaţia joacă un mare rol în viaţa duhovnicească. Dacă nu o curăţeşti de gândurile rele şi de închipuirile necurate, aceasta te va murdări pe de-a-ntregul. Închipuirea, care ne murdăreşte ziua prin tablouri pline de păcat, ni le întoarce noaptea cu camătă, proiectându-le pe ecranul viselor noastre. Necuratele vise de noapte au în vileag ruşinoasele închipuiri din timpul zilei. Ascunse de oameni, ziua, aceste închipuiri se descoperă în faţa subconştientului noaptea, în forme nestăvilite, neîmpiedicate de ruşinea care ne însoţeşte în timpul zilei şi nesupravegheate în vremea odihnei, în vis, de raţiunea noastră.

Dacă desprindem imaginaţia noastră de păcat şi o supunem năzuinţei către o viaţă virtuoasă, ne vom mântui de necuratele şi nefericitele ei urmări, ce ne trag în mocirla păcatelor trupeşti, prefăcând-o dintr-un instrument al păcatului într-o armă a virtuții.

Imaginaţia poate să devină tiranică şi să pună în mişcare întreaga noastră fiinţă, mobilizând atât sufletul, cât şi trupul, spre păcat. Un om, aprins de imaginaţie, îndată ce se întâlneşte cu obiectul dorinţelor sale necurate, uită şi de ruşine, şi de frică, şi de onoare. Chiar şi închipuirea veşnicelor chinuri se arată nelucrătoare, iar focul iadului slab înaintea focului dorinţelor patimilor dezmierdării, întărite în imaginaţie…

Imaginaţia, ieşită de sub controlul raţiunii şi al voinţei, se transformă în cel mai crud duşman al nostru şi într-un trădător fără de ruşine. De aceea să nu îi îngăduim libertatea de a umbla pe căile păcatului, ci ca pe un căţeluş să o legăm de ţăruşul fricii de Dumnezeu! Doar atunci ea nu va mai intra într-o legătură de trădare cu duşmanii noştri, diavolii, ci dimpotrivă, va păzi casa sufletului nostru de furi şi de tâlhari.

(Arhim. Serafim Alexiev, Curăția – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 62-65)