Privind cerul, ridică-te cu ochii sufletului mai sus, la Cerul de foc, acolo fixează-ţi gândul, fiindcă-i locaşul tău de bucurie gătit pentru totdeauna, dacă vei trăi pe Pământ cu nevinovăţie.

Primăvara, când auzi cântecul păsărilor în pădure, şi orice altă cântare dulce, ridică-ţi mintea la acele dulci cântări ale Paradisului şi cugetă că acolo neîncetat răsună „Aliluia!” şi celelalte doxologii îngereşti şi roagă-te lui Dumnezeu să te învrednicească a-I cânta totdeauna cu duhurile cereşti: „Şi după aceasta am auzit glas mare de multe popoare în Cer, zicând Aliluia!” (Apocalipsa 9, 1).

Când vei simţi că te ispiteşte dulceaţa făpturilor, aminteşte-ţi că acolo, sub dulceaţă, e ascuns şarpele infernal, gata la pândă să te ucidă ori cel puţin să te muşte. Şi atunci să-ți zici: „Oh, şarpe blestemat! Cum stai ascuns gata să mă înghiţi!”. Apoi întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu, că mi-ai arătat mie pe vrăjmaşul meu şi m-ai izbăvit din gâtlejul turbat şi din undiţa lui”. Aleargă îndată la rănile Celui Răstignit, consacrându-I-te şi meditează cât de mult a suferit Domnul în Sfântul Trup, ca să te scape de păcat (...) Când mergi la fiecare pas şi călcătură de picior, aminteşte-ţi că în acest fel te apropii de mormânt. Iar când vezi păsări zburătoare în văzduh, ori ape curgătoare pe pământ, gândeşte-te că viaţa îţi zboară cu mare iuţeală şi ajunge la sfârşitul ei.

Iarna, când se ridică vânturi mari, ori vara fulgere şi tunete, adu-ţi aminte de ziua cea înfricoşată a Judecăţii. Pleacă-ţi genunchii, roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea har şi timp a te pregăti bine ca să stai cu îndrăzneală înaintea Slavei Celui Preaînalt.

De asemenea, dacă se abat asupra ta diferite nenorociri, gândește-te astfel: când, de pildă, eşti strâmtorat de vreo durere ori tristeţe, sau suferi căldura, frigul ori altceva, înalţă-ţi mintea la Voinţa lui Dumnezeu, care a socotit că ţi-e folositor să suferi, atunci şi în astfel de măsură, acea boală şi amărăciune; bucură-te de aceasta, pentru dragostea ce o are Dumnezeu faţă de tine şi de prilejul oferit de a-I sluji în toate aceste lucruri care-I sunt foarte plăcute. Zi în inima ta: „Iată asupra mea împlinirea Voinţei Dumnezeului meu, Care din veac a rânduit cu dragoste să sufăr aceasta totdeauna, fie binecuvântat prea bunul meu Stăpân”. Iar când îţi vine în minte vreun gând bun, întoarce-te la Dumnezeu, recunoaşte că de la El a venit şi mulţumeşte-I.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 76-78)