Fiindcă ura este lucrare diavolească, ea se cuibăreşte înlăuntrul tău. De aceea trebuie să ne ostenim cât putem şi să ne rugăm ca să plece aceasta de la noi. Dacă cineva te provoacă, depărtează-te de el, dar să te rogi pentru el. Să nu se cuibărească gândul cel rău înlăuntrul tău.    

Nu mă gândesc la faptele bune pe care le-am făcut altora, ci numai la greşelile mele. Pentru că nu este bine să plângă cineva pentru că l-ai nedreptăţit. Dacă lăsăm gândul cel rău să intre şi ascultăm ce ne spune, se va cuibări încet-încet înlăuntrul nostru şi apoi vom spune: „Hai, să fac aşa!” însă atunci când vine gândul trebuie să ne facem îndată semnul Crucii şi să spunem: „Hristoase al meu, mântuieşte-mă! Tu Te-ai jertfit pentru noi”, el vine cu dulceaţă, dar noi trebuie să spunem: „Doamne lisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-mă!” Aceasta este nevoinţa creştină. Să ne cercetăm în fiecare zi ca să cunoaştem cum păşim în viaţa duhovnicească. „Ce-am spus astăzi ce nu trebuia? Am păcătuit! Dumnezeul meu, iartă-mă!” Aceasta însă cere inimă curată şi minte curată.

(Ca aurul în topitoare – viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, p. 42)