Zis-a iarăși: „Cel ce iubește pe Dumnezeu și pe aproapele lui este înger și nu om, fiindcă îngerii în cer Îl iubesc pe Dumnezeu și se iubesc unii pe alții.

Zis-a avva Isaac: „Lumea este o desfrânată și cel stăpânit de dorul ei nu poate cu ușurință să scape din mâinile ei, de nu-L va chema pe Dumnezeu în ajutor, precum Iona în chit. Iar în ceasul morții, atunci o cunoaște omul că înșelătoare și amăgitoare era”.

A zis odată avva Moise avvei Zaharia: „Spune-mi cum să mă mântuiesc? Ce să fac, fiul meu?” Iar acela s-a aruncat pe sine la picioarele lui, zicând: „Tu mă întrebi pe mine, părinte?” Zice lui bătrânul: „Crede, fiule, am văzut pe Duhul Sfânt peste tine și sunt încredințat să te întreb”. Atunci Avva Zaharia, scoțându-și camilafca, a aruncat-o la pământ și a călcat-o în picioare, zicând: „Dacă nu se va zdrobi așa omul, nu poate să devină monah”.

A zis Sfântul Ioan Gură de Aur: „Având a veni la citire, mai întâi cheamă-L pe Dumnezeu, ca să-ți lumineze ochii inimii nu numai să citești cele scrise, ci să le și înțelegi și să le împlinești după putere, ca nu cumva să te asameni omului care număra pâini și a murit de foame sau celui care stă însetat lângă izvor și nu bea”. 

Zis-a iarăși: „Nimic nu este mai nenorocit decât cel ce are patima în deprindere. Căci este cineva care face zece lucruri bune și are o patimă în deprindere și acea singură patimă covârșește pe celelalte zece lucruri bune, fiindcă, prin acea patimă, în orice oră i se va părea vrăjmașului, îl va doborî pe el”.

Zis-a bătrânul: „Urâciune este la Domnul toată odihna trupească” și „cel ce își iubește trupul său nu va dobândi harul lui Dumnezeu”

Zis-a avva Agathon: „Dacă un mânios va învia morții, nu este primit de Dumnezeu”.    

A zis iarăși: „Calea smereniei care mântuiește pe om sunt ostenelile trupești cele întru cunoștință și faptul de a nu lua aminte la păcate străine, ci a te socoti pe tine mai prejos de toți, praf și cenușă, înfrânarea pântecelui și a limbii și faptul de a se ruga pururea lui Dumnezeu”.

Zis-a avva Isaia: „Trei lucruri sunt pe care omul le dobândește greu și acestea trei păzesc toate celelalte virtuți: plânsul, tăcerea, și a avea înaintea ochilor moartea”.

Zis-a avva Sarmatas, „Prefer un om care păcătuiește și se pocăiește decât unul care nu păcătuiește și care se socotește pe sine ca pe unul care săvârșește toată dreptatea”.

Zis-a iarăși: „La începuturile lepădării de lume nu se îngăduie demonilor să-l ispitească strașnic pe om ca să nu se spăimânteze și să se întoarcă degrabă în lume. Dar când monahul înaintează în timp și în faptă, atunci se dezlănțuie asupra lui războaiele ca să fie smerit”. 

(Teognost, Tezaurul, în curs de editare la Editura Doxologia)