Maica Domnului, cea pregătită ca să-L nască pe Mântuitorul lumii, cea pregătită ca în pântecele ei să se unească firea omenească cu firea dumnezeiească în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a intrat și ea în Sfânta Sfintelor – prin viața ei, prin gândurile ei, prin mărețiile ei, prin darurile ei. A intrat în Sfânta Sfintelor care este smerenia, pentru că la Buna Vestire a zis către îngerul binevestitor: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), iar Sfânta Elisabeta i-a zis: „Binecuvântat este rodul pântecelui tău!” (Luca 1, 42).

Toate acestea s-au întâmplat având-o în vedere pe Maica Domnului, care este „mai înaltă decât Cerurile”, și, dacă este mai înaltă decât Cerurile Bisericii noastre, dacă este mai curată decât strălucirile soarelui, sigur că prin aceasta a intrat în Sfânta Sfintelor nefăcută de mână omenească – prin viața ei, prin ceea ce purta în suflet, prin ceea ce a avut în gândurile ei când se pregătea să nască pe Mântuitorul, prin ceea ce a gândit, prin ceea ce a simțit când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 26-27)