Cuvintele ascetice ale Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat
Deși este foarte posibil ca aceste Cuvinte să fi fost redactate ulterior rostirii lor, de un editor, așa cum presupune Paul van den Ven, ele își păstrează însă profunzimea și prospețimea duhovnicească pe care prezența Mângâietorului le lucra în mintea și în inima Sfântului Simeon, pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu. Folosul lor îl vor descoperi cu siguranță cititorii.
Notă asupra ediției
Volumul de față, cuprinzând omiletica Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, constituie o premieră pentru literatura teologică românească, deși Sfântul este bine cunoscut în țara noastră. Acesta străjuiește de mai bine de 500 de ani Moldova și marea Lavră a Neamțului prin capul său ce se află aici, odor neprețuit, dăruit Mănăstirii, cel mai probabil, chiar de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare[1]. Avem acum prima traducere integrală, într-o limbă modernă, găzduită de Colecția Viața în Hristos. Pagini de Filocalie.
Această culegere de treizeci de Cuvinte ascetice a fost foarte puțin cercetată și copiată în ultima mie de ani, dar și în perioada mai recentă, deși memoria acestui fenomen ascetic de excepție, care a fost Sfântul Simeon de la Muntele Minunat, a rămas vie în conștiința Bisericii, mai ales datorită minunilor sale, „la număr mai multe decât nisipul mării”[2]. Mult mai cunoscută decât omiliile a fostViața sa, însă și aceasta în recenzia prescurtată din secolul al XI-lea a magistrului Nichifor Ouranos. Sinaxarele l-au păstrat în pomenire pe Sfântul Simeon în ziua trecerii sale la Domnul, 24 mai.
Faptul că astăzi avem o bună lumină asupra acestor omilii, dar și asupra întregii personalități și opere a Sfântului Simeon, se datorează câtorva pasionați studioși ai comorilor pe care le ascund manuscrisele bizantine ale bibliotecilor din lumea întreagă, care s-au aplecat pe rând asupra lor. Mai întâi, trebuie amintit cardinalul Angelo Mai, secondat de Joseph Cozza–Luzzi care a finalizat, după moartea acestuia, publicarea în colecția Nova Patrum Bibliotheca[3],a omiliilor IV-XXVII ale Sfântului Simeon, după manuscrisul incomplet, și în multe locuri defectuos, Vat. gr. 2021, cu unele variante textuale dinVat. gr. 2089.
A doua personalitate importantă care a marcat decisiv studiul Sfântului Simeon, căreia i se datorează și redescoperirea spiritualității stâlpnicilor în epoca noastră, este bollandistul Hippolyte Delehaye. Acesta a publicat în 1923 celebra sa carteLes Saints Stylites[4]care i-a făcut cunoscuți lumii occidentale pe principalii reprezentanți ai acestui gen special de asceză: Sfinții Simeon cel Bătrân, Daniel, Simeon cel Tânăr, Alipie, Luca, Lazăr.
Cel care s-a ocupat însă cel mai atent de Sfântul Simeon din Muntele Minunat, a fost bizantinologul belgian Paul van den Ven, discipol al lui Karl Krumbacher și al lui Albert Ehrhard, prieten apropiat și colaborator al lui Hippolyte Delehaye și Joseph Bidez[5]. Acesta, lucrând la magnum opus-ul carierei pe care l-a realizat prin publicarea ediției critice, dar și a traducerii comentate a Vieții Sfântului Simeon, un adevărat mărgăritar al hagiografiei bizantine, s-a oprit inevitabil și asupra culegerii de omilii ale Sfântului, pe care a analizat-o cu maximă luciditate în 1957, într-un studiu publicat în revista Le Muséon, pe care l-am preluat și în ediția de față, cu acordul generos al profesorului Bernard Coulie, actualul editor șef al renumitului periodic[6]. Deși savantul belgian nu a reușit să realizeze și o ediție critică a omiliilor Sfântului Simeon, proiect care își așteaptă încă editorul, totuși am socotit extrem de importantă demonstrația pe care van den Ven o face asupra autenticității și paternității simeoniene a acestora și am socotit că este cea mai potrivită introducere pentru omilii. La finalul acestei lucrări, Paul van den Ven a rotunjit colecția, care fusese publicată incomplet de către Cozza-Luzzi, cu primele trei Cuvinte inedite, precum și cu cea de-a patra pe care acesta o publicase indirect, după o ediție anterioară, fără a avea vreun manuscris al ei la dispoziție.
Deși este foarte posibil ca aceste Cuvinte să fi fost redactate ulterior rostirii lor, de un editor, așa cum presupune Paul van den Ven, ele își păstrează însă profunzimea și prospețimea duhovnicească pe care prezența Mângâietorului le lucra[7] în mintea și în inima Sfântului Simeon, pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu. Folosul lor îl vor descoperi cu siguranță cititorii.
(Extras din Nota asupra ediției)
[1]Inscripția aflată pe cununa din jurul capului Sfântului, constituie cea mai veche inscripție păstrată de la Ștefan cel Mare, datată 1463: „Moaște ale Sfântului Simeon cel de la Muntele Minunat. S-au ferecat de Ioan Ștefan voievod la leatul 6971”. Este o mărturie a vechimii și autenticității acestor prețioase moaște pe care le păstrează Mănăstirea Neamț. Despre prezența lor aici a se vedea Petre Ș. Năsturel, „Cea mai veche inscripție de la Ștefan cel Mare (1463)”, Omagiu lui George Oprescu cu prilejul împlinirii a 80 de ani, București, 1961, pp. 349-355, reluat în volumul Ștefan cel Mare și Sfânt – Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 170-177; Arhim. Melchisedec Velnic, „Un odor regăsit: cununa moaștelor Sfântului Simeon de la Muntele Minunat ”, Analele Putnei, III, 2, 2007, pp. 5-12.
[2]Viața Sfântului Simeon, Prolog.
[3]Nova Patrum Bibliotheca,t. VIII, fasc. III, 1871, pp. 4-156.
[4]H. Delehaye, Les Saints Stylites, „Subsidia Hagiographica”, 14, Bruxelles, 1923. Lucrarea a fost tradusă în limba română, însă fără partea substanțială de biografii ale stâlpnicilor: H. Delehaye, Sfinții Stâlpnici, traducere din limba franceză de conf. univ. dr. Sofia Dima, revizuire teologică și studiu introductiv de pr. Eugen Drăgoi, Editura Partener, Galați, 2005. Într-o lucrare importantă a lui I. Peña, P. Castellana, R. Fernandez, Les stylites syriens, Milano, 1975, pp. 79-84, sunt numărați potrivit tuturor surselor de documentare, un număr de 119 stâlpnici, între secolele V-XIX, între ei chiar și femei. Ultimul în listă, un stâlpnic anonim din secolul al XIX-lea lângă Mănăstirea Tismana!
[5]Paul van den Ven, a cărui vocație de cercetător s-a descoperit foarte timpuriu, l-a ajutat și stimulat pe H. Delehaye în demararea proiectului stâlpnicilor, anunțând el însuși în anul 1900, pregătirea ediției critice a Vieții vechi a Sfântului Simeon din Muntele Minunat. Nu a reușit să-și împlinească făgăduința decât la sfârșitul vieții, publicând în 1962 și 1970 cele două volume cuprinzând ediția critică a Vieții vechi, traducerea comentată a acesteia și ediția critică a Vieții Sfintei Marta:P. van den Ven, La vie ancienne de s. Syméon Stylite le Jeune (521-592), t. I: Introduction et texte grec, t. II: Traduction et commentaire. Vie grecque de sainte Marthe, mère de S. Symeon, „Subsidia Hagiographica” 32.Cf. P. Orgels, „Bibliographie de Paul van den Ven”, Byzantion, t. 32, 1962, pp. VII-XVI.
[6]P. van den Ven, „Les écrits de s. Siméon Stylite le Jeune avec trois sermons inédits”, Le Muséon, 70, 1957, pp. 1-57.
[7]Așa cum, de altfel, evidențiază Viața Sfântului Simeon, 32.
