O colecție de predici nu e, de multe ori, o lectură prea tentantă. Textele evanghelice sunt aceleași, iar majoritatea autorilor tind să aleagă doar fragmentele nou-testamentare cele mai cunoscute, de obicei cele citite cu ocazia marilor praznice ale Bisericii. Foarte rar, deoarece terenul interpretărilor Scripturii poate să fie un nisip mișcător, periculos pentru cine nu stăpânește foarte bine învățătura de credință, pentru cine nu cunoaște temeinic scrierile și interpretările Sfinților Părinți, unii omileți aleg să-și extindă aria de interpretare asupra tuturor pericopelor citite în duminici sau în sărbători. Mult mai rar putem afla cărți de predici sau comentarii biblice cuprinzând întregul spectru duminicilor și al sărbătorilor de peste an, cum este volumul de predici al părintelui mărturisitor Zosim Oancea, dar acelea îndeosebi schematice și rezumând idei generale, urmând linia scolastică a dogmaticilor de seminar. 

Am avut bucuria să descopăr însă un volum de meditații biblice, nu cu mult diferite de clasicele predici, însă cumva deosebit. Diferit atât prin structura lui, cât și prin conținut. Cuvinte simple, adaptate tipului de pastorație actual, minute de interpretare originală, trecute prin filtrul unei gândiri exegetice, pregătite în ani de studiu intens, atât în țară, cât și în bibliotecile din străinătate. Poate și pentru că, inițial, nu au fost destinate neapărat unui volum de predici, ci au fost construite pentru a se putea rosti într-un timp scurt, în cadrul unei emisiuni de exegeză biblică zilnică propusă de Radio Renașterea, continuând apoi, într-un format similar, pentru Evangheliile duminicale și la sărbători pe portalul Doxologia.

Specialist al istoriei religiilor, cu interese teologice migrând către maturitate în aria studiilor biblice, părintele protosinghel Ioan Popoiu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, așază la începutul fiecărui cuvânt fragmentul de Evanghelie ce urmează a fi tâlcuit, necăutând numai sensuri moralizatoare, ci chiar cuprinderea înțelesului complet, dacă este posibil acest deziderat, al fiecărui cuvânt evanghelic. În aceste scurte meditații de trei-patru pagini am descoperit tâlcuiri adesea diferite de spectrul obișnuit al interpretării Scripturii, iar aceasta nu pentru că ar fi neapărat cu totul originale, ci pentru că nu sunt accesibile decât unor interpreți care au pătruns până în profunzimile teologiei ortodoxe. 

În sensul celor amintite mai sus, voi scoate în evidență doar un exemplu, cuprins chiar în primele texte din volum. Autorul punctează lucruri extrem de interesante. În primul rând, explică logica așezării unor texte aparent fără nicio legătură cu praznicul. Așa se întâmplă chiar la praznicul Învierii Domnului, precum și a doua zi, autorul transpunându-se, după cum el însuși susține, „în starea creștinului participant la această mare slujbă”, care e martor la noul început al lumii. „Este ca și cum Dumnezeu ar spune din nou: «Să fie lumină!»”. Pornind de aici, ia ființă o interpretare care surprinde și încântă, totodată, explicând cititorilor și credincioșilor participanți la Slujba Sfintelor Paști că „nu asistă la o comemorare istorică, o amintire pioasă a Învierii Domnului, ci sunt martorii re-creării universului, întinerit și înveșnicit de Hristos”(p. 26). De ce textul din noaptea Învierii, cel din primul capitol al Evangheliei de la Ioan, care în sine nu vorbește deloc despre Înviere, a fost tocmai cel ales de Sfinții Părinți pentru a fi citit, explică autorul pe înțeles, fără lacune de logică, fără a forța să crezi ceva ce nu a fost încă lămurit: „Avem, așadar, de-a face cu o repovestire a Genezei. Dar din ea aflăm în plus că Domnul Hristos este nu doar Cel ce S-a răstignit pentru noi, a înviat și ne-a mântuit, ci El este chiar Creatorul nostru. «Fără El nimic nu S-a făcut»! A cânta la Paști despre istoria Învierii este ceva obișnuit. Credincioșii sun deja «la curent» cu vestea minunată, o sărbătoresc exclamând «Hristos a înviat!» de zeci de ori sau poate chiar mai mult. Dar a vorbi despre Hristos Cel ce ne înviază din morți și totodată Dumnezeu-Creatorul, acest discurs oferă sărbătorii Paștilor un salt calitativ evident” (p. 27).

Un alt moment memorabil este cel de la Emaus, când Mântuitorul Se face nevăzut din fața ucenicilor Săi, atunci când lor li se deschid ochii și-L recunosc. El, de fapt, „a dispărut în pâine”, căci „pâinea de dinaintea lor nu mai era, în urma binecuvântării, o simplă mâncare făcută din grâu, ci Însuși Trupul Domnului” (p. 35).

Încercând să evidențiez ideile importante din predicile volumului, am început să subliniez interpretările originale sau mai puțin accesibile în celelalte volume de predici și comentarii biblice cunoscute. Printre ele se remarcă idei de revalorificare a rolurilor unor personaje socotite secundare sau poate contraexemple pentru viața duhovnicească: mironosițele temătoare, Marta cea materialistă, fariseul lăudăros, tatăl iubitor și fratele rămas acasă sau reflecții aplicate la realitățile contemporane: cum se poate evita căderea în patimile disprețului aproapelui și certurilor continue, despre capitalul ceresc și pământesc, despre toxicitatea eternelor „vești noi”, despre protejarea mediului, despre milostenia de fiecare zi, despre diferența între a conduce și a da ordine. Într-un final, m-am opritm, deoarece aș fi ajuns, de bună seamă, să subliniez aproape toată cartea. M-au bucurat îndeosebi explicațiile scurte, fără emfază, imitând oarecum modul de interpretare a Sfântului Arsenie de la Prislop. Aproape fiecare aliniat e o deschidere de drum pentru o nouă predică, deși autorul nu-și propune, precum părintele Zosim Oancea, amintit mai sus, lucrul acesta. 

Se poate observa că autorul nu este deloc străin nici de interpretările exegeților contemporani. Predicatori cunoscuți, ca Mitropolitul vrednic de pomenire Antonie Plămădeală, părintele Nicolae Steinhardt, părinții Vasile Mihoc și Stelian Tofană ori alți profesori de teologie biblică din țară și din străinătate, constituie surse de inspirație pentru autorul acestui volum. Îndeosebi îndrumările Mitropolitului Serafim al Germaniei, sub a cărui păstorire și îndrumare duhovnicească se află, al cărui laitmotiv l-a evidențiat de multe ori în aceste cuvântări, l-a ajutat pe autor să se țină departe de extremele omileticii, anume de exegeza rigidă, pe metodele istorico-critice ale teologiei protestante, iar pe de alta, de cea vagă, moralizatoare, care, deși foarte accesibilă, se îndepărtează la fel de mult de duhul Bisericii. Laitmotivul de care vorbeam mai înainte este preluat, la rându-i, din scrierile preotului Vladimir Zielinski, teolog rus din diaspora: „Scoateți crucea din Evanghelie și veți avea o rețetă pentru consumatori cucernici”, la care se adaugă îndemnul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Evrei: „În lupta voastră cu păcatul, nu v-ați ostenit încă până la sânge” (Evrei 12, 4). Cu alte cuvinte, interpretarea cuvântului, dar și osteneală, cruce și lupta cu păcatul. 

Ar fi tardiv să încerc o altfel de selecție a ideilor de observat cuprinse în volumul părintelui Ioan Popoiu. Sunt texte de mici dimensiuni, de citit în câteva minute, dar minute folosite cu folos deoarece e vorba de o suită de cuvinte ce salvează un timp îndelungat de lectură și de pregătire. Însă, după cum îndeamnă autorul în prefața sa, nu înlocuiesc citirea și interpretarea Sfintei Scripturi, ci oferă un impuls și îndeamnă la tratarea mai în serios a lecturii biblice. O altă definiție, pe scurt, a cărții: un rezumat al teologiei biblice greu de aflat în altă parte, pus la dispoziție, de acum înainte și în scris de autorul său, în colaborare cu editura Doxologia.