Pentru ca să se roage cineva așa cum se cuvine, trebuie multă osteneală, luptă multă. Nu este cu putință imediat sau în scurt timp să-ți îndrepți mintea și inima către Dumnezeu. Dar ce se dobândește în lume atât de ușor, de repede și fără osteneală? Ce artă, ce știință, ce mângâiere duhovnicească? De aceea, să te rogi. Chiar dacă vezi în rugăciune multă osteneală, și nicio mulțumire, să te rogi [în continuare] cu râvnă și grijă. Să te obișnuiești pe tine la rugăciune și la convorbirea cu Dumnezeu. Să te ostenești pe cât poți să aduni și să cercetezi gândurile tale răsfirate.

Astfel, puțin câte puțin, rugăciunea ta va deveni din ce în ce mai ușoară. Vei începe și tu să simți o mângâiere dulce, iar dacă depui osteneală adevărată, Duhul Sfânt, văzând truda și autenticitatea dorinței tale, te va ajuta degrabă. Și după ce intră înlăuntrul tău, te va învăța rugăciunea adevărată. Dumnezeu ne cere să ne rugăm neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17).

Mulți zic: „Cum este cu putință să ne rugăm neîncetat, de vreme ce viețuim în lume? Dacă ne preocupăm doar cu rugăciunea, când vom împlini îndatoririle noastre și ne vom ocupa de treburile noastre?”. Desigur că nu putem să facem rugăciune neîntreruptă în exterior, adică să stăm întotdeauna în stare de rugăciune, pentru că trebuie să și lucrăm și să împlinim multe alte nevoi ale noastre. Cel care simte, însă, sărăcia lui lăuntrică, nu va înceta să se roage, orice lucru ar avea. (Sfântul Inochentie al Moscovei)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 349-350)