Acesta este un mare dar: darul de-a iubi! Vedeți, femeia desfrânată... n-a venit cu vreun interes anume la Hristos. A venit pentru că Îl iubea. A auzit predica Lui, L-a auzit ce învăța, L-a văzut în mulțime. (...)

Acuma închipuiți-vă, închipuiți-vă: această femeie, cunoscută... pentru ce era cunoscută..., traversează orașul, vine într-o adunare, vine într-o casă și se smerește până într-atât, își despletește părul, intră sub masă și spală picioarele Mântuitorului fără să spună nimic, fără să spună ceva cuiva! Ce nevoia avea ea să facă aceasta? Ce aștepta ea de la Hristos? I-a cerut să-i învieze vreun mort, așa cum Îi cereau alții? 

I-a cerut să-i tămăduiască vreun copil, vreun orb sau pe părinții ei? Ce I-a cerut? Nu I-a cerut nimic! A cheltuit însă bani, din banii pe care-i avea. A cumpărat cel mai scump mir, încât s-au smintit și Apostolii văzând câtă cheltuială a făcut. Pentru ce? Ca să I-l toarne pe picioare! Nici ea nu știa, voia să facă și ea ceva, și asta era tot ce putea face, și ea nu aștepta nimic în schimb. Ce, știa ea atunci ce înseamnă iertarea păcatelor? Ce, credeți ca se gândea la asta? Eu cred că nu se gândea! Pentru că nici cărturarii, nimeni nu credea că Hristos iartă păcatele! Se sminteau când Îl auzeau că spune: "Ridică-te, iertate-ți sunt păcatele tale!" Cârteau atunci cărturarii și fariseii și cei care învățau în templu: "Cine este Acesta că iartă păcatele? Cine Se crede?" Și iată că această femeie vine la El! Vine la El pentru ca a simțit dragostea.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 23-24)