Iar această perioadă de tinereţe trebuie folosită şi speculată în acest fel: acum este sănătate şi se pot face metanii. Acum se pot citi scrierile Sfinților Părinţi. Acum se poate aprofunda Sfânta Scriptură, acum putem umbla prin orfelinate şi prin spitale la cei amărâţi. Acum ne putem agăţa de semenul nostru cu tinereţea care ne arată şi ne caracterizează şi să-l îndemnăm să mediteze că totuşi s-ar putea să fie altfel de cum gândeşte el şi să existe Dumnezeu şi să necesite prezenţa creştinului la Sfânta Liturghie; acesta, văzându-ne tinereţea, mai întreabă unde eşti, ce înveţi. „Sunt student”. „Unde eşti? La teologie?” „Nu, sunt la fizică!”, să zicem. „Şi ştii tu atâtea lucruri despre Dumnezeu?” „Nu ştiu multe, dar am citit prin cărţi”. Voi, la vârsta aceasta, puteţi să schimbaţi faţa României.

Numai că trebuie să îndrăzniţi. Trebuie să ne asemănăm femeilor mironosiţe, trebuie să propovăduim, dar nu oricum, sigur cu tact, trebuie să fim diplomaţi şi după aceea Dumnezeu, la ceea ce seamănă, va fi foarte bucuros să ude şi să culegem roadele. Că roadele vor veni în 20 de ani, în 50 de ani, nu ne interesează. Noi suntem datori să semănăm. Poate că peste 20 de ani colegul tău îşi va aminti de tine că erai în cameră cu el, că te-ai plimbat cu el şi că ai fost în grupă cu el şi că ai vorbit tu de ceva sfânt. Şi atunci, la limita puterilor şi-a agăţat ştreangul de grindă, poate îi vine chiar indirect gândul - dacă Dumnezeu îl va lumina atunci şi îi va aminti de tine şi va renunţa la fapta sa, să ştii că, salvându-l de la o asemenea faptă, tu te-ai mântuit! Pentru că nu trebuie să-ntorci decât un singur om ca să te mântuieşti. „Ţi se vor ierta ţie mulţime de păcate” (Iacov 5, 20), zice Sfântul Iacob, dacă vei întoarce un om.

Ori, acel om trebuie întors acum prin lucrarea noastră, în anturajul nostru. Şi câţi se vor întoarce nu ştiu, dar să mă străduiesc la roade. Ei vor reacţiona într-un anumit fel sau altul, şi doar-doar s-ar ivi vreunul. Acesta este tânărul! Aceasta este tinereţea! Aceasta este femeia! Aceasta este familia! Aceasta este starea în care noi trebuie să existăm la nivelul cel mai plăcut lui Dumnezeu.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 181-182)