Daruri pentru copiii din Secția Pediatrie a Spitalului din Bălți
Duminică după-amiază, ziua în care credincioșii din Republica Moldova au prăznuit Naşterea Domnului, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, însoţit de pr. Dorian Revenco, protopopul de Bălți, arhidiaconul Marius Mihai Anton, consilier eparhial și de diaconul Anatolie Graur au făcut o vizită la Departamentul Pediatrie al IMSP Spitalul Municipal Bălți.
Clericii Episcopiei de Bălţi au dus, pentru cei aproape 100 de copii internați în spital, daruri de Crăciun.
Preasfințitul Antonie a menționat că darurile reprezintă atenția Episcopiei de Bălți față de medici și față de copiii internați la Spitalul din Bălți, mulțumindu-le medicilor pentru munca lor și dorindu-le tuturor un an binecuvântat cu pace, sănătate și bucurii.
Ala Condrea, directorul medical adjunct al IMSP Spitalul Clinic Bălți, a mulțumit pentru daruri, menționând că aceste mici gesturi vor aduce multă bucurie micuților internați în Spital.