Datoria fiecărei generaţii este de a face binele şi a stârpi răul
Suferinţa celor ce au săvârşit răul e cu atât mai mare cu cât urmările lui se răspândesc pe pământ.
Trăind printre oameni buni sau răi, întâlnim în viaţă principiile binelui şi ale răului. Datoria fiecărei generaţii este de a face binele şi a stârpi răul. E firesc ca cei ce au semănat binele să se bucure chiar de pe pământ de roadele cereşti. Trecând la viaţa veşnică, ei primesc acolo răsplata prin odihna veşnică.
Bucuriile lor cereşti cresc cu cât binele semănat de ei se înmulţeşte pe pământ. Fericirea celor ce vieţuiesc întru Hristos cheamă asupra binefăcătorilor repausaţi mila lui Dumnezeu.
Suferinţa celor ce au săvârşit răul e este cu atât mai mare cu cât urmările lui se răspândesc pe pământ. Este cu neputinţă ca răul să aducă săvârşitorului bucurii cereşti dincolo de mormânt.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința Strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 54-55)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro