[…] Deci cine va vrea să se curățească de toate păcatele de peste an întru aceste zile, întâi trebuie să se păzească de îmbuibarea hranei, căci din mâncarea cea multă, precum au zis Părinții, se naște toată răutatea; să se ferească a nu dezlega postul decât de mare nevoie; să nu caute hrană pentru îndulcirea gâtlejului și să nu se îngreuieze cu sațul mâncării și al băuturii, ci să mănânce numai cât să-și țină viața. Căci sunt două feluri de lăcomii: una, când cineva caută să aibă întotdeauna numai bucate bune, adică cu gust dulce și plăcut, însă nu mănâncă mult. Unii ca aceștia, când mănâncă o bucată dulce după pofta lor, o mestecă multă vreme în gură, ca să prelungească gustul și dulceața ei. Aceasta se numește lemarghie, adică lăcomia gâtului.
Altul este luptat de mâncare multă, nu caută bucate bune, nici nu-i pasă de plăcere, ci într-un fel le socotește ori bune ori rele; numai multe să fie ca să-și umple stomacul și să-și umple pântecele. Aceasta se numește gastrimarghie, adică lăcomia pântecelui. De acestea trebuie să fugim cu toată luarea aminte dacă vrem să ne curățim de păcatele noastre. Acestea nu folosesc nici trupului, ațâță și patimile, iar celui ce le face i se socotesc drept păcat. Căci după cum împreunarea cea după lege prin cununie, la faptă este în același chip ca și curvia, însă scopul este cel care face mare deosebire lucrului, căci acela se împreună cu muierea lui prin blagoslovenie pentru facerea de copii, iar celălalt împotriva rânduielii numai pentru ca să-și împlinească pofta, așa este și la bucate: tot una este a mânca fie pentru trebuința vieții, fie pentru desfătare. Cel care face păcatul, însă, este scopul.
[…] Dar avem datoria nu numai aceasta să o păzim, ci să ne ferim și de tot păcatul, ca să postim și cu limba, precum postim cu pântecele. Să fugim de grăirea de rău, de minciuni, de înjurături, de vorbe deșarte, de mânie, în scurt de tot păcatul ce se face cu limba. De asemenea să postim și cu ochii, să nu vedem cele necuviincioase, să nu privim fără rușine unde nu se cuvine, să nu ne uităm fără frică acolo de unde izvorăște primejdia. Să oprim de asemenea și mâinile și picioarele de la toată fapta rea.
[…] Împotriva nesimțirii sufletului, frate, folosește citirea cea deasă a dumnezeieștilor Scripturi și cuvintele cele de umilință ale Sfinților Părinți, aducerea aminte de judecata cea înfricoșată a lui Dumnezeu, de despărțirea sufletului de trup, de întâmpinarea puterilor celor înfricoșate, de faptele ce ai făcut în această scurtă și ticăloasă viață, de răspunsul ce-l vei da când vei sta înaintea înfricoșatului divan al lui Hristos și al sfinților Lui îngeri, fiind întrebat nu numai despre fapte, ci și de gânduri și de cuvântul cel deșert.