De cauți pacea

Poezii

De cauți pacea

„De cauți pacea”, o poezie semnată de Marius Iordăchioaia.

De cauți pacea privește spre Cruce
și vezi soarele milei răsărind în iad...
când în lumina lui se mistuie osânda
dispare prăpastia din cei care cad...

De cauți pacea privește spre Cruce
la sângele iubirii care ne spală vina
până sufletul iar ni se vede prin trup
și până prin suflet se vede lumina...

De cauți pacea privește spre Cruce
cu-adâncul tău deschis în rugăciune
și vei vedea ce liniște cerească urcă
din rănile care s-au strâns în tine..