iubirea lui Dumnezeu

Omul primește toate darurile abia atunci când își exercită libertatea de alegere

Dumnezeu îi spune omului în fiecare zi: „Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa, ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronomul 30, 19). Numai exercitându-şi liberul arbitru, devine omul cu adevărat uman. Fiinţa umană este aşadar, mai întâi, o făptură liberă.
Domnul ne iubește mai mult decât ne putem iubi noi înșine.

Sufletul meu Te caută, Doamne!

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi mulțumit cu nimic de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul.

„De ce eu, de ce mie...?”

„Mă mir că, trecând prin tot ce-am trecut, încă suntem în viață și întregi la minte!”, îmi mărturisește direct o prietenă dragă. Da, frate, unii parcă trec prin exagerat mai multe necazuri și nenorociri decât alții!

Văzând Dumnezeu rugăciunile lor împletite cu post, Şi-a întors iarăşi faţa Sa spre ei şi i-a iertat

„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu jelanie.”

Foloasele desei mărturisiri

Cel care des se mărturiseşte, când îşi va aduce aminte cum că după puţin are să se mărturisească, deşi (poate) va fi avut scop ca să păcătuiască, se opreşte, socotind ruşinea ce are să ia când se va mărturisi şi mustrarea ce va să audă de la duhovnic.

Uşor, foarte uşor poate Hristos să ne dea tot ceea ce dorim!

Iată taina: să nu vă puneţi deloc în minte să cereţi un anumit lucru. Secretul este să cereţi unirea voastră cu Hristos în chip dezinteresat, fără să spuneţi: „Dă-mi asta, dă-mi-o pe cealată…”. Este de-ajuns să spunem „Doamne Iisuse, miluieşte-mă!”. Hristos ni le va da pe toate din belşug. Însă când există fie şi cât de puţin egoism, nu se face nimic.

Dorul de a urma unei chemări mai presus de mine însumi

Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (I Ioan 4, 9). El a răbdat chinuri pline de cruzime, ca prin ele să şteargă fărădelegile noastre; a primit moarte de ruşine, ca prin aceasta să ne dea viaţă şi mântuire.

Ce-i folosește omului...? (Marcu 8, 34-38; 9, 1)

Noi trăim din preaplinul de putere al Împărăției și tot ne este frică de moarte. De unde frica? Am șters din memorie puterea Crucii? Am adulat idoli pe post de cruce? Ne-am zăvorât curajul mărturisirii? Încercați un răspuns. Și îndreptați. E vremea pocăinței, mai mult decât oricând. Nu al unei pocăințe fixiste și adormite în percepte fără nutrienți duhovnicești. Hristos are nevoie de noi? Eu zic că da. Voi? Crucea ne stă mărturie Iubirii răstignite. Brațele deschise prin Iubire de Iubire!

Dacă tot vine sfârșitul lumii, de ce n-am trăi clipa?

Teama de sfârșitul lumii ține în ea doar frică de sfârșit, nu și de Judecata lui Hristos. Este o frică mediocră, anume construită să liberalizeze morala, să distrugă valorile familiei și ale societății. „Dacă tot vine sfârșitul, de ce n-am trăi clipa?”.

Pagini