iubirea lui Dumnezeu

Îți cer iertare, Doamne!

Îți cer iertare, Doamne, că mult am mai căzut, Și-Ți cer putere Ție de-acum să nu mai cad. În harul Tău, Iisuse, ca Petru am crezut, Îndură-Te, Iisuse, și scapă-mă de iad!

Dumnezeu ne iubeşte, oricât de mult L-am răni noi păcătuind

Deși nimic bun nu lucrăm, Dumnezeu nu ne părăsește niciodată. Dimpotrivă, ne ajută, ne luminează și ne îndrumă spre calea care să ne aducă nu doar bucuria de acum, ci mai ales pe cea din viața veșnică.

Iubește, ca să fii iubit!

Sunteţi datori să aveţi multă atenţie în relaţiile dintre voi şi să vă respectaţi unul pe altul, ca persoane sfinte, fiind chipuri ale lui Dumnezeu. Să nu iei seama niciodată la trupul şi la frumuseţea omului, ci la sufletul lui. Luaţi seama la sentimentul iubirii, pentru că atunci când inima nu este încălzită de credinţă curată, iubirea este în primejdie să devină trupească şi nefirească, este în pericol să întunece mintea, şi să aprindă inima.

Știi cu cine semeni atunci când iubești?

Cum e Dumnezeu iubitor de oameni, şi omul trebuie să fie iubitor de oameni. Cum e Dumnezeu milostiv, aşa trebuie să fie şi omul. Samarineanul a ajutat pentru că a iubit, deşi omul căzut îi era străin, era un om la care nu s-ar fi gândit mai înainte, pentru că nu-l cunoştea. Şi totuşi, s-a oprit să-i ofere ajutor necondiţionat.

Să nu credeți că rugăciunile voastre nu sunt auzite!

Deci, liniştiţi-vă şi chemaţi-L pe Dumnezeu. Rugăciunile şi implorările voastre nu vă duc la desăvârşire ele însele. La desăvârşire conduce Domnul, Care vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, când împlinim poruncile Lui. Şi una dintre primele porunci este să se plinească în viaţa noastră nu voia proprie, ci voia lui Dumnezeu. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru!

Ce primește omul care se roagă pentru iertarea păcatelor altora?

Omul care se roagă pentru iertarea greșelilor semenilor săi se înrudeşte mult cu Dumnezeu, Care este înduioşat de această mare şi nobilă dragoste a copilului Său.

Cineva mă caută prin viața mea

Cineva umblă prin viața mea delicat și smerit ca însăși suflarea așteptând să-L simt să-L aud să-L văd...

Cine cunoaște cel mai bine taina inimii noastre?

Cu cât înaintează cineva în viaţa duhovnicească cercetându-se pe sine însuşi, cu atât mai mult i se deschid ochii sufletului său şi desluşeşte mai bine greşelile sale şi multele binefaceri ale lui Dumnezeu. În felul acesta omul se smereşte, atrăgând în mod firesc harul lui Dumnezeu.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu ‒ iubirea Lui nu ne părăsește niciodată

Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă­săm, însă, pe El... Atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi.

Golind inima de grijă, să o umplem de iubire

Dacă El înveșmântează Buruienile-n culori, Cu ce haine minunate Va-mbrăca pe-ai Săi feciori?

Pagini