Având în vedere faptul că Hristos nu a făcut niciodată ceva fără un motiv determinat, trebuie să vedem de ce anume Hristos S-a înălţat la patruzeci de zile de la învierea Sa. Toate au avut un anumit scop.

Sfântul Nicodim Aghioritul spune că, prin întrupare, Hristos a primit trei naşteri: prima din Fecioara Maria, a doua prin Botez şi a treia prin înviere. În toate cele trei naşteri, El a fost numit întâi născut, pentru că a fost întâi născut „între mulţi fraţi”, în sensul existenţei Sale în trup, apoi a fost întâi născut al noii zidiri şi, în al treilea rând, a fost întâi născut din morţi.

Dacă privim cu atenţie, vom observa că, la patruzeci de zile după fiecare din aceste trei naşteri, a avut loc un eveniment important: la patruzeci de zile după Naştere, Hristos a fost adus la templu, fapt ce corespunde sărbătorii întâmpinării Domnului; la patruzeci de zile după Botezul Său în râul Iordan, l-a biruit pe diavolul care îl ispitise de trei ori; la patruzeci de  zile de la înviere, S-a înălţat la ceruri, unde a adus Tatălui Său jertfa firii noastre.

Desigur, Hristos ar fi putut să urce la ceruri cu firea omenească imediat după învierea Sa, dar nu a făcut acest lucru pentru ca învierea să nu pară o închipuire. După înviere, Hristos S-a arătat ucenicilor Săi şi a făcut minuni, întărind astfel credinţa acestora şi făcându-i martori ai învierii Sale. După ce le-a spulberat îndoielile legate de adevărul învierii şi le-a spus ce avea să se întâmple în legătură cu venirea Duhului Sfânt şi cu înălţarea, Hristos i-a făcut pe ucenici martori ai înălţării. Astfel, s-a constituit o mărturie de netăgăduit a acestui eveniment hotărât de Dumnezeu.

(Arhim. Hieroteos Vlachos, Predici la marile sărbători,Ed. Egumenița, Galați, 2004, p. 255)