Pentru încredinţarea unor daruri ale Părintelui Cleopa am să mai povestesc câteva din multele întâmplări cunoscute de mine în aceşti ani. După un an de la prima întâlnire cu părintele, mi-a venit gândul de a merge la mănăstire. Nu ştiam cum e bine. Am citit în Patericul Românesc o întâmplare cu Părintele Vichentie Mălău. O maică a adus la părintele o nepoţică pentru ca marele duhovnic să o binecuvinteze de drum. Atunci părintele a zis:

- Domnul şi Maica Domnului să te binecuvinteze, soră, să rămâi la mănăstire şi călugăriţă să te faci! Din ceasul acela, copila a rămas la Agapia şi a ajuns călugăriţă bună. Nădăjduind în darul Părintelui Cleopa, m-am hotărât să fac şi eu în mod asemănător. Seara, după ce părintele a trimis pe credincioşi la camere, eu am rămas ultimul, de faţă fiind numai câţiva părinţi. Am îngenuncheat şi am cerut binecuvântare ca a doua zi dimineaţă să plec acasă, dar părintele m-a întrebat – cum făcea de obicei, ca să ascundă darul – cum mă cheamă şi de unde sunt. După ce i-am răspuns, mi-a zis pe un ton mai aspru:

- De ce nu vii, mă, la mănăstire?

- Mi-e frică, am răspuns.

- Cu numele lui Hristos şi ţi-e frică? N-auzi cum cântă Biserica?

Şi cu o putere a vocii de se auzea pe toate văile, a început a cânta: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat!”.

Mi-a mai dat câteva sfaturi, apoi mi-a făcut o cruce pe cap de m-am încălzit din creştet până la călcâie. I-am sărutat mâna şi am plecat săltând de bucurie că Dumnezeu mi-a arătat ce vrea de la mine.

(Mânca-v-ar Raiul!, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2009, p. 128)