„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”. (Luca 19, 1-10)

1. „Căutătorul găsit” sau „punerea harului în mișcare”

Vameșul Zaheu este în pericopa de mai sus un „căutător găsit”, căci înainte a-l vedea el pe Hristos, este văzut el însuși de Dumnezeu. Mântuitorul intră în dialog cu el și îl invită să coboare din copac pentru a intra în casa lui. Întâlnirea sa cu Domnul are loc însă abia după ce Zaheu s-a pus în mișcare, făcând eforturi considerabile să-l poată vedea pe Iisus, care trecea prin Ierihon. Sfântul Evanghelist Luca, care este un fin observator al detaliilor și un excelent povestitor, folosește în pericopa evanghelică citită astăzi mai multe verbe dinamice sau de mișcare: Zaheu „caută să vadă”, „aleargă”, „se suie” în sicomor, „coboară degrabă”, „primește în casă” și în cele din urmă „se bucură” de cea mai importantă întâlnire din viața lui, întâlnirea care i-a schimbat viața. Aceste verbe exemplifică modul în care Zaheu „a pus harul în mișcare”, după expresia atât de frumoasă a Părintelui Arsenie Papacioc. Viața duhovnicească a fiecăruia dintre noi depinde așadar de modul în care îl căutăm pe Dumnezeu, cât de mult alergăm la biserică sau căutăm să depășim obstacolele care ne-ar putea ține departe de El. Dumnezeu vede acest efort și ne vine în întâmpinare.

Sfântul Luca nu spune direct, ce l-a determinat pe Zaheu să dorească să-l vadă pe Iisus. Chiar menționează că îi mergea bine, era mai marele vameșilor, așadar profesional bine realizat, pe deasupra era și foarte bogat, deci material mult deasupra celorlalți. Putred de bogat și ștab cu funcție mare, de ce să vină el să-l vadă pe Iisus? Posibile motive pot fi deduse din Evanghelie. Sfântul Luca ne spune că era mic de statură. Pentru că era mic de înălțime, probabil se simțea mic și în fața celorlalți, încercând să devină „mare” prin strângerea de averi. Omul însă nu este ceea ce are, posesiunile nu-l pot împlini. Nicolae Steinhardt spunea că pentru a te împlini în viață trebui să înveți să conjugi verbul „a fi” nu „a avea”! Urcând pe scară ierarhică și strângând averi în cooperare cu stăpânitorii romani, Zaheu conjugă verbul „a avea”, ajungând în cele din urmă să fie respins de toți, căci nimeni nu l-a remarcat într-o cetate mică precum Ierihonul, pe el bogatul și șeful vameșilor, spre a-i da voie să-l vadă și pe Iisus.

Viața lui Zaheu cel nevăzut de oameni se schimbă profund, atunci când îl vede Dumnezeu. Sfântul Luca ne spune că Iisus a privit în sus spre el. Verbul grec a privi în sus (anavlepo) înseamnă a privi către cer. Putem spune așadar, că Hristos a văzut „cerul” în Zaheu, adică chipul dumnezeiesc pe care acesta îl întunecase, obosind în căutarea recunoașterii prin strângerea averilor. Hristos îi cunoștea inima îndurerată de atâta zbatere după recunoașterea celorlalți! Îl strigă pe nume, fără să-l fi întâlnit până atunci, cerându-i să-l primească în casa lui. Poporul murmură, uimit de alegerea Domnului! Cum să intre în casa celui mari mare păcătos din orașul lor? Hristos însă nu îl judecă, nu îl mustră, nici măcar nu îi cere pocăință, ci intră simplu în casa lui din Ierihon, pătrunzând astfel tainic în „casa” sufletului său! Cuvintele lui Hristos, chemarea Lui, iubirea sa fără condiții îl transformă pe Zaheu și face din el în câteva ceasuri un om nou! Aceasta este cea mai mare minune posibilă pe pământ! Vameșul îmbrățișat și copleșit de iubirea unui Dumnezeu care trece prin viața lui devine pe loc un om liber de patima iubirii de arginți. Zaheu nu mai dorește recunoașterea prin bani, își dăruiește jumătate din avere și întoarce împătrit, unde a nedreptățit! Ochii lui îi vede de acum încolo pe ceilalți, pe cei nedreptățiți, care devin de acum înainte frații lui! 

Este de prisos să spun, că în fiecare din noi este ascuns un „Zaheu”, un om centrat pe propriul ego, căutând să se afirme în fața celorlalți, nemulțumit de puțina apreciere a acestora. Dacă vom pune „harul în mișcare” prin rugăciune, prin post, prin dorință arzătoare de El, atunci viața noastră se va umple de prezența binefăcătoare a lui Dumnezeu, care va aduce în „casa inimii noastre” pace, bucurie și libertate.

2. Este schimbarea unui om cea mai mare minune pe pământ?  

În câteva ceasuri Hristos a făcut din Zaheu un om nou, liber de patima arghirofiliei, bucuros și altruist. Am fost întrebat odată la o conferință, care este cea mai mare minune pe care o cunosc. Am fost tentat să spun că Întruparea sau Învierea lui Hristos sau alta dintre minunile Lui, dar am realizat că nu acestea sunt cele mai mari minuni din lume. Toate îi sunt cu putință atotputernicului Dumnezeu. Singurul loc unde nu intră cu propria atotputernicie, fără acordul omului, este inima! De aceea, putem spune că cea mai mare minune din lume este schimbarea sau transformarea unui om. În inima omului însă nu intră cu forța, ci bate cu iubire și așteaptă să i se deschidă. Există o icoană minunată a lui Hristos bătând la o ușă care nu are mâner pe dinafară, ci doar pe interior. Ea exprimă delicatețea Domnului nostru, care nu intră nepoftit și nu schimbă o viață în mod silit. De ce? Pentru că „iubire cu sila nu se poate”, cum spune o zicală din înțelepciunea populară. Iubirea este posibilă așadar doar în libertate, iar libertatea noastră este sfântă chiar și pentru Creatorul nostru, al cărui mare vis pentru noi este să fim liberi de păcat și să ne dăruim celorlalți în iubire. În această transcendere a noastră prin ieșirea din egoism și dăruire către ceilalți a văzut filozoful și psihiatrul evreu austriac Viktor Frankl, de asemenea, împlinirea omului.  

M-am închinat în urmă cu peste douăzeci de ani în mânăstirea Deir Baramous din Deșertul Nitriei în Egipt la moaștele Sfântului Moise Etiopianul sau Arapul. A fost o experiență cutremurătoare, căci, deși știam că era un erou al Patericului egiptean, fusese tâlhar la drumul mare, chiar conducătorul unei cete de tâlhari. Cum să mă închin la moaștele unui fost tâlhar? Erau moaștele unui tâlhar transformat, convertit asemenea lui Zaheu, devenit monah, aducând la rândul său nenumărați alți tâlhari la Hristos, de aceea Biserica îl prăznuiește în data de 28 august.

Așadar, cea mai mare minune este transformarea unui om, iar Zaheu ne învață că la începutul oricărei schimbări stă „dorința”. Alexander Schmemann consideră în cartea sa Postul cel Mare că episodul Zaheu face parte din pregătirea pentru post, anticipând cu o săptămână înainte începutul Triodului. Invitația pe care ne-o adresează duminica lui Zaheu este aceea de a trăi pocăința ca redescoperire a naturii profunde a dorințelor noastre, căci omul este dorință și urmează dorinței sale. Mântuitorul exprimă acest adevăr astfel: „Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Mt 6, 21). Orientarea dorințelor noastre dinspre plăceri trecătoare și păcate ucigătoare spre viața în lumină cu Dumnezeu, ne eliberează din determinismul morții. Dorințele carnale și patimile sunt doar „mistuire zadarnică”, căutare a veșniciei în lumea finită sortită morții. Triodul și Postul Mare ne invită așadar în săptămânile următoare la reorientarea dorințelor, așezarea lor în sensul rânduit și dorit de Dumnezeu. Singura condiție este doar să ne dorim îndeajuns de profund și de puternic să pornim în pelerinajul nostru spre Înviere

3. „Dă pacea Ta casei acesteia” – slujba de binecuvântare a casei noi

Sfânta Tradiție ne spune că Zaheu a devenit ucenic al lui Hristos, ajungând episcop al Cezareii Palestinei. Este amintit în calendarul ortodox în data de 20 aprilie. Episodul transformării acestuia dintr-un vameș corupt și iubitor de argint într-un altruist care își dăruiește jumătate din avere săracilor și primește mântuirea de la Hristos marchează până astăzi profund viața duhovnicească și liturgică ortodoxă. Exemplele de mai jos arată câteva moduri în care amintirea convertirii lui Zaheu este prezentă și lucrătoare în viața de astăzi a Bisericii.

Fără a fi menționat cu numele, Zaheu vameșul este amintit în Rugăciunile înainte de Împărtășanie, pentru că Sfintele Taine ale lui Hristos constituie modul cel mai profund în care Hristos vine în „casa” inimii noastre. În Rugăciunea întâi a Sfântului Vasile cel Mare ne rugăm: „Primește-mă deci și pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfrânata și ca pe tâlharul, ca pe vameșul și ca pe fiul cel pierdut, și ridică sarcina cea grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii și tămăduiești neputințele oamenilor”. Vameșul Zaheu ne însoțește, de asemenea, la Sfântul Maslu, prin citirea Evangheliei a doua, căci și noi nădăjduim să fim vindecați de patimi și preschimbați precum Zaheu prin întâlnirea cu Hristos.

În Rânduiala binecuvântării casei noi este citită tot Evanghelia de azi. Prin aceasta, binecuvântarea primită de Zaheu prin intrarea și prezența lui Hristos în casa lui este actualizată liturgic în casa fiecărui creștin, care cheamă preotul să o binecuvânteze pentru prima oară, înainte de a locui în ea. Slujba aceasta se săvârșește însă și atunci când cineva cumpără o casă sau o renovează și urmează să se mute în ea. După Rugăciunile începătoare și Psalmul 90, rânduiala slujbei conține următorul tropar: „Precum casei lui Zaheu s-a făcut mântuire, Hristoase, cu intrarea Ta, așa și acum, cu intrarea sfințiților Tăi slujitori și, cu aceștia, a sfinților Tăi îngeri, da pacea Ta casei acesteia și cu milostivire o binecuvântează, mântuind și luminând pe toți cei ce vor locui in ea”.

Preotul este acum chipul lui Hristos, care pășește în casa creștinului, aducând prin venirea sa și prezența îngerilor, dăruind pace casei, binecuvântare, precum și luminare și mântuire celor care locuiesc în ea. Venirea harului lui Dumnezeu în casa care se sfințește este amintită în cele două rugăciuni de binecuvântare din această rânduială, fiind apoi pecetluită vizibil prin stropirea cu apă sfințită și ungerea pereților cu untdelemn sfințit. 

În modul acesta, Biserica actualizează în rugăciunile ei lucrarea mântuitoare a lui Hristos, care este rugat în rugăciune să intre în inimile celor care locuiesc în casa sfințită și prin aceasta să le conducă spre mântuire prin harul și iubirea Sa de oameni.