Având ca origine  predica de pe munte a Mântuitorului (Mt.5, 3-12), Antifonul al treilea, arată că Hristos Însuşi ne vorbeşte, atrăgându-ne atenţia asupra condiţiilor intrării în împărăţia Sa (Matei 5, 3-12) și este așezat înainte de intrarea cu Sfânta Evanghelia, ca o întâmpinare a lui Hristos care urmează a se arăta prin Evanghelie. Părintele Stăniloae afirmă: „cântarea Fericirilor exprimă condiţiile ce se cer pentru trăirea  Împărăţiei cerurilor, în care creştinul este situat deja, cu toate că nu în chip desăvârşit” („Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă”, p. 167). 

 

Dacă Antifonul al III-lea ne pune în față condiţiile intrării în Împărăţia lui Dumnezeu, rugăciunea corespunzătoare este o cerere a acestei Împăraţii: „Cel ce ne-ai dăruit nouă aceste rugãciuni obşteşti şi împreună glăsuite, Cel ce şi la doi şi la trei care se unesc în numele Tău ai fãgăduit să le împlineşti cererile, Însuti şi acum plineşte cererile cele de folos ale robilor Tăi...”, glasul preotului fiind o  expresie a rugăciunii tuturor şi cu participarea tuturor credincioșilor.

Mărturisim puterea rugăciunii obşteşti întemeiaţi pe cuvântul Mântuitorului: „dacă doi dintre voi se vor învoi pe pãmânt în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18, 19) dar, recunoscând implicit că nu ştim ce să cerem, ne rugăm pentru plinirea cererilor celor de folos. Iar cel mai de folos este să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui pentru că atunci toate celelalte se vor adăuga nouă (Matei 6, 33).