Hirotonia în treapta de diacon e precedată de rânduiala hirotesirii sau a primirii celor două trepte ale clerului inferior, subordonate diaconatului, adică treapta de anagnost (citeţ) şi cea de ipodiacon, singurele care au supravieţuit în Biserica Ortodoxă, dintre numeroasele trepte ale clerului inferior de odinioară. Cel care se hirotoneşte diacon este făcut mai întâi citeţ şi apoi ipodiacon, după care, de regulă în aceeaşi zi, primeşte şi hirotonia de diacon.

Hirotesia de citeţ (cântăreţ) se face înainte de începutul Sfintei Liturghii (la sfârşitul Utreniei sau al Ceasurilor). Arhiereul care va face hirotonia, înconjurat de membrii clerului slujitor, stă în mijlocul bisericii, pe covorul ce are brodat un vultur, fiind toţi îmbrăcaţi în veşminte pentru slujba Sfintei Liturghii. Candidatul face trei metanii mari (către răsărit), în fața sfeșnicelor împărăteşti. Apoi, întorcându-se spre apus, îl iau doi diaconi, unul de o parte şi altul de alta, şi, plecându-i puţin capul, îl aduc în faţa arhiereului, exclamând „Porunceşte… Sfinţite Stăpâne, pe cel care vi se aduce înainte spre a fi hirotesit citeţ (cântăreţ)”. Candidatul îngenunchează în faţa arhiereului, care îl binecuvântează pe cap de trei ori şi îl tunde cruciş, zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, iar diaconii răspund: „Amin”, de fiecare dată.

Tunderea aceasta, care se făcea şi leviţilor din serviciul Cortului Mărturiei (Numeri 8, 7), simbolizează consacrarea candidatului în slujba Domnului şi a Bisericii. Prin aceasta, candidatul devine levit, om în slujba altarului, pentru că părul este un produs al trupului şi prin tundere el se aduce lui Dumnezeu ca pârgă din partea omului. Se tunde la creştet, pentru că Hristos este capul şi creştetul tuturor.

Apoi arhiereul, luând un felon scurt, dinainte pregătit, îl binecuvântează şi îl pune îndoit pe grumajii candidatului. Felonul acesta aduce aminte de veşmântul special pe care îl purtau slujitorii bisericeşti inferiori în Biserica veche. Arhiereul îl binecuvântează din nou pe candidat, făcându-i semnul Sfintei Cruci pe cap de trei ori, îi pune mâna dreaptă pe creştet şi, zicând diaconul „Domnului să ne rugăm!”, arhiereul citeşte rugăciunea de hirotesire („Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, alege pe robul Tău acesta...”). Apoi dă candidatului Apostolul (sau Psaltirea) – semnul funcţiei citeţului – din care candidatul citeşte puţin, ca probă.

Aceasta este o reminiscenţă din „cercarea” sau „ispitirea” sub formă de examen, la care erau supuşi odinioară candidaţii la treapta de citeţ, pentru a se vedea dacă ştiu să citească frumos din cărţile sfinte.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 339-340)