De stăruie necazul, după ce am primit sfat de la duhovnic
De va stărui gândul, necăjind pe cel ce a întrebat după răspunsul acelui părinte, nu stăruie în zadar.
Zis-a fratele:
„Dacă pentru gândul ce face necaz, răspunsul se va da şi necazul va stărui, ce se cuvine a socoti sau lucra?"
Răspuns-a bătrânul:
„De va stărui gândul, necăjind pe cel ce a întrebat după răspunsul acelui părinte, nu stăruie în zadar, ci arătat este cum că cel ce a auzit, nici curat, nici cu sârguinţă nu a făcut cea poruncită lui; drept care dator este a îndrepta greşeala şi a face ceea ce i s-a poruncit, că Dumnezeu, Cel ce grăieşte întru Sfinţii Săi, nu minte". (Sfântul Varsanufie)
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 110)
„Tinerețea, fiule, dacă are smerenie și nevinovăție, ajunge”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro