Uneori lucrurile se prezintă şi invers. Sunt începători hotărâţi şi iubitori de nevoinţă şi vârstnici apăsaţi de gânduri şi cuprinşi de nesimţire duhovnicească. Ce ne spuneţi despre aceştia? De ce unii vârstnici nu pot spori în lucrare duhovnicească? Ce trebuie să facă aceştia?

- Pentru tinerii cu mare râvnă către nevoinţă spunem că se bucură Hristos de râvna lor, dar Îl pot şi întrista dacă în lucrarea lor n-au măsură, adică dreaptă judecată în nevoinţă. Că vor putea cădea în ispita cea de-a dreapta, cu cele bune exagerate, care rămân fără mireasma trezviei inimii, care ar putea fi un scop împlinit. Este o vorbă bătrânească la români: „Munca nu se face numai cu puterea, ci mai mult cu socoteala".

Iar vârstnicilor care nu pot spori în lucrarea duhovnicească sau nu vor, le spunem tuturor că viaţa le este încă mai scurtă şi Judecătorul este lângă uşi. Celor ce le convine să creadă că vor trăi încă mult, Mântuitorul le spune: Astăzi de veţi auzi glasul Meu, să nu se învârtoşeze inimile voastre. Şi cine poate crede că fără veste nu-l poate lovi o cărămidă, o boală necruţătoare, un trăsnet sau o muşcătură înveninată? Atunci, sigur, moartea va fi marele dascăl al trezviei, dar, vai, va fi prea târziu. În cer nu mai este pocăinţă.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 54-55)