Postul Mare reprezintă momentul temporal în care creştinul este invitat să se cerceteze pe sine mai intens decât altădată, să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să se împărtăşească mai des cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Este perioada de primenire şi de pregătire a noastră pentru Sfintele Paşti, fiind asemănată cu o călătorie duhovnicească spre destinaţia pascală, de o semnificativă pocăinţă sufletească şi trupească, caracterizată prin schimbarea alimentaţiei, intensificarea rugăciunilor publice şi particulare, îmbunătăţire personală şi multă generozitate umană.

În această perioadă, pe de o parte suntem trişti, pentru că putem constata mai bine nimicnicia şi nevrednicia noastră, dar pe de altă parte suntem pătrunşi de un sentiment real de speranţă, deoarece ştim că Dumnezeul nostru este iubire şi dornic de a intra în dialog cu oamenii, dorind vindecarea, iar nu pierderea noastră, fapt ce ne dă curaj şi putere în a ne deschide cămara sufletului ca să intre Hristos, singurătatea şi izolarea fiind risipite de lumina Învierii Sale.

În seara aceasta, Biserica ne invită încă o dată şi ne adună pe toţi în jurul analogului pentru a cânta împreună Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în formă integrală, un vast poem liturgic, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei, ritual cu care ne-am întâlnit şi în primele patru seri din întâia săptămână a Postului Mare. Scopul major al acestui canon este acela de a ne reveni în fire, de a ne aminti de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării Mântuitorului Hristos în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în conturarea identităţii noastre creştine.

Denia Canonului celui Mare subliniază ferm necesitatea pocăinţei, fără de care nu poate exista tămăduire, recomandându-ne în mod insistent să abandonăm păcatul, pentru că acesta distruge relaţia firească dintre Creator şi creatură, tulbură conştiinţa, întunecă mintea şi răceşte inima. Denia pocăinţei de astăzi este o treaptă pe scara urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere, un moment unic de pregătire autentică în vederea întâmpinării adecvate a celei mai importante sărbători creştine, îndemnându-ne să renunţăm la faptele întunericului şi să intensificăm faptele luminii, să nu mai fim răi, ci să fim buni, să nu mai fim nepăsători sau indiferenţi, ci să fim lucrători ai lui Hristos, să ne pară rău de răutăţile noastre şi să adăugăm lucruri bune în viaţa noastră. Pocăinţa trebuie făcută în lumea aceasta trecătoare, în care păcatele şi patimile pot fi stinse prin pocăinţă, iar virtuţile pot fi practicate, căci dincolo este timpul judecăţii şi al răsplăţii ostenelilor noastre. Prin uşile pocăinţei, care ni se deschid în această perioadă pentru a înainta spre Înviere, trebuie să înaintăm cu speranţa că Fiul lui Dumnezeu va învia şi sufletul nostru din rătăcirea în care se află. Mesajul Bisericii Ortodoxe adresat cu acest prilej este acela de a ne îmbrăca cu veşmântul smereniei şi cu haina pocăinţei, de a încerca să dobândim starea lăuntrică permanentă, care constă în reînnoirea vieţii duhovniceşti, căutarea esenţialului creştin şi o convertire continuă a vieţii noastre la Hristos, deoarece adevărata credinţă are la bază atitudinea omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, iar acum omul are şansa providenţială de a reveni şi de a relua dialogul existenţial cu Creatorul său, printr-o stare constantă de pocăinţă sinceră. Frumuseţea vieţii creştine constă, de fapt, într-o perpetuare a pocăinţei!