„Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu.” (Iacov 4, 4)

Unde se vede mai limpede chipul hidos al lumii, al duhului care o însuflețește, decât în Evanghelii? Căci nimeni n-a stârnit-o vreodată să-și dea arama pe față mai tare și mai vădit, decât venirea în ea a Domnului Iisus Hristos. Prezența Lui i-a smuls toate măștile. Și lumea a fost obligată să arate iadul pe care l-a adunat și îl ascunde în ea. Toată cultura și înțelepciunea ei s-au dovedit farduri groase. Instituțiile ei, mașinării infernale de înjosit și torturat sufletele oamenilor care, cu trecerea vremii, doar s-au rafinat. Pe scurt, toată Evanghelia arată că oricine vrea să dobândească lumea, trebuie să-L ucidă pe Dumnezeu în inima lui.

Ce folos de toată suferința omului în lume, dacă aceasta nu-i deschide ochii să vadă chipul ei demonic? Dacă l-ar zări măcar o clipă, Împărăția lui Dumnezeu ar rămâne singurul lucru pe care l-ar mai dori...