Cămașa lui Hristos – predica de un minut

Reflecții

Cămașa lui Hristos – predica de un minut

La această simțire și trăire a Bisericii ajungem când, prin Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Hristos devine o cămașă care ne îmbracă sufletele; și abia peste această cămașă, ca o haină mai grosolană, stă carnea trupurilor noastre...

„un trup suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine.” (I Corinteni 10,17)

Toți cei botezați de Biserică suntem în Biserică.

Indiferent cum trăim, indiferent cum gândim, suntem în Trupul lui Hristos.

Dar, suntem parte din rănile și chinurile acestui Trup sau parte din pacea și bucuria Lui. 

Suntem parte din batjocorirea și uciderea Lui când nu ne spovedim și parte din setea și foamea Lui când nu ne împărtășim.

Păcatele mele Îl împovărează și spovedania mea Îl ușurează. Viața mea ascunde sau mărturisește frumusețea și strălucirea Lui.

La această simțire și trăire a Bisericii ajungem când, prin Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Hristos devine o cămașă care ne îmbracă sufletele; și abia peste această cămașă, ca o haină mai grosolană, stă carnea trupurilor noastre...

O astfel de simțire a Trupului lui Hristos ne eliberează sufletele de greutatea propriilor trupuri și prin aceasta, de atingerea, duhovnicește ucigașă, a lumii...

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!