Deschidere de an universitar la Facultatea de Teologie din Iași: „Adevărata teologie este cea care are drept sursă vederea lui Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iaşilor

Deschidere de an universitar la Facultatea de Teologie din Iași: „Adevărata teologie este cea care are drept sursă vederea lui Dumnezeu”

Conform unei frumoase tradiţii, studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi au început anul universitar prin rugăciune. Ieri-dimineaţă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia au fost citite rugăciuni de binecuvântare a noului an de studiu. La slujba oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, au participat studenţii şi toate cadrele didactice, iar părinţii profesori au făcut parte din soborul co-slujitor. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de sfinţire a Căminului studenţesc „Buna Vestire”, situat chiar în curtea facultăţii de teologie ieşene. Căminul cuprinde 120 de spaţii de cazare şi va găzdui cu precădere studenţi teologi, dar şi studenţi de la celelalte facultăţi ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Cu prilejul începerii anului universitar 2018-2019, cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi au participat ieri la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de PS Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de studenţii teologi, dirijaţi de pr. lect. univ. dr. Gabriel Nastasă.

Cuvântul de învăţătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de PS Părinte Ignatie al Huşilor, care a explicat că adevărata teologie are drept sursă vederea lui Dumnezeu: „În tradiţia vie a Bisericii, prin teolog se înţelege în primul rând cel care Îl vede pe Dumnezeu, îl contemplă pe Dumnezeu, şi din această vedere al lui Dumnezeu capătă, dacă ne putem exprima în termeni moderni, competenţa de a vorbi cu Dumnezeu şi despre Dumnezeu. Din vedere vorbeşti cu Dumnezeu, nu din auzite, nici măcar din cunoştinţele teologice pe care le avem la îndemână; în aceste cazuri din urmă suntem nişte falseuri, nişte impostori. Adevărata teologie este cea care vine, se naşte, are drept sursă vederea lui Dumnezeu. Cât de departe suntem noi de aceste lucruri!”.

În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc şi hirotonia întru preot a diaconului Mihăiţă Lucian Filip, directorul Centrului de formare şi inovare al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pe seama paraclisului Facultăţii de Teologie din Iaşi.

La finalul Sfintei Liturghii a vorbit despre importanţa evenimentului pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi: „Ne-am rugat, acum, la început de an, lui Dumnezeu, Maicii Domnului - pe care o rugăm să ne ia sub sfântul Ei Acoperământ - ne-am rugat Sfinţilor Trei Ierarhi, Sfintei Preacuvioase şi mult-milostive Maicii noastre Parascheva, Sfântului Ierarh Iosif Milostivul şi tuturor sfinţilor, ca să ne fie rugători, mijlocitori, dar în acelaşi timp să ne fie şi modele nouă, creştinilor, şi, în mod special, celor care studiem teologia”.

Câteva gânduri pentru tinerii ce urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi a avut şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Vă dorim să aveţi parte de un an bineplăcut Domnului, un an cu pace în facultate, în Biserică, în ţară şi în lume. Să fie Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie izvor de cunoaştere pentru viaţa facultăţii noastre şi în acest an, şi în anii care vor veni, spre bucuria enoriaşilor, care, ştiţi bine, aşteaptă de la noi, păstorii lor, să fim adânci în rugăciune, adânci întru cunoaştere teologică, mărturisitori ai dreptei credinţe şi apărători prin cuvânt şi prin faptă a celor pe care le socotim a fi fundamentale pentru vieţuirea noastră, anume credinţa în Dumnezeu, ataşamentul faţă de neam şi valorile familiei, atât de mult atacate astăzi. Aceste valori se cer a fi trăite, pe de o parte, apărate, pe de altă parte, şi mărturisite în acelaşi timp. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. Amin!”.

Sfinţirea Căminului „Buna Vestire” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi

Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba de sfinţire a Căminului studenţesc „Buna Vestire”, situat chiar în curtea Facultăţii de Teologie ieşene. Conducerea executivă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a fost reprezentată la eveniment de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite, prorectorii prof. univ. dr. Henri Luchian şi prof. univ. dr. Corneliu Iaţu şi Costel Palade, director general administrativ.

IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit la final despre importanţa ridicării noului cămin pentru studenţii teologi, iar părintele decan a menţionat în cuvântul său parteneriatul pe care instituţia pe care o reprezintă îl are de ani mulţi cu Universitatea, unul dintre rodurile parteneriatului fiind căminul inaugurat ieri.

Căminul „Buna Vestire” este cel mai nou spaţiu de cazare al UAIC, dat în folosinţă la 25 octombrie 2017. Camerele au unul sau două locuri, baie proprie, aer condiţionat şi frigider, conexiune la Internet, fiind prevăzute şi camere pentru studenţii cu dizabilităţi. Clădirea este construită pe un teren de 789 mp, aparţinând Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a încheiat un contract de superficie cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Căminul este poziţionat central, în imediata apropiere a Mitropoliei şi a Bulevardului Ştefan cel Mare şi cuprinde 120 de spaţii de cazare. Va găzdui cu precădere studenţi teologi, dar sunt puse la dispoziţie locuri şi pentru studenţii celorlalte 14 facultăţi ale universităţii.

Citește despre: