Deschiderea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Masterclass Internațional de Cânt Bizantin de la Iași
Luni, 4 iulie, la ora 9.30, a avut loc deschiderea oficială a ediției a IX-a Festivalului Masterclass de Cânt Bizantin, în sala „Achim Stoia” a Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Părintele consilier Marian Timofte a transmis mesajul ÎPS Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei, precum și bucuria de a ura bun venit unui număr mare de cursanți, mai ales din rândul monahilor și monahiilor. Panagiotis Neochoritis, invitatul principal din Grecia, a salutat participanții, fiind urmat de conf. dr. Maria Alexandru, îndrumător al evenimentului (Universitatea Aristotelis din Salonic), de soprana Mihaela Grăjdeanu (Opera Națională Română din Iași), de psaltul Antonios Aetopoulos (membru al Corului Bizantin Grec din Atena), de conf. dr. Nicolae Gheorghiță (Universitatea Națională de Muzică din București) și de prof. dr. Laura Vasiliu, îndrumător al evenimentului (Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași).
Adrian Sîrbu, directorul artistic al Festivalului Masterclass de Cânt Bizantin, a vorbit despre ceea ce-și propune acest eveniment de amploare, aflat deja la ediția a IX-a: un scop practic, acela de a înfrumuseța cântarea de la strană, și unul academic, acela de a împărtăși rezultatele cercetării din domeniul teoriei muzicale, al paleografiei și al istoriei muzicii. Psaltul contemporan trebuie sa fie și muzician, și muzicolog, iar complementaritatea acestor obiective își găsește răspunsul în ediția de anul acesta a masterclass-ului. O altă dorință a organizatorilor este ca această manifestare de amploare să consolideze legăturile dintre România și Grecia, cu posibilitatea de a extinde preocuparea și spre alte arii geografice.
Deschiderea oficială a evenimentului a fost urmată de slujba săvârșită întru pomenirea protopsaltului Lykourgos Angelopoulos și a arhimandritului Justin Pârvu.