Fraţilor şi părinţilor, astăzi este începutul anului şi Evanghelia ce se citeşte, zice aşa: Duhul Domnului este asupra mea, prin care M-a uns şi M-a trimis să binevestesc săracilor, să tămâduiesc pe cei zdrobiţi cu inima, să vestesc robilor slobozenie şi orbilor vedere, celor zdrobiţi, tămăduire și să vestesc an primit Domnului. Adică Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, a fost trimis de Tatăl pentru iertarea şi mântuirea lumii, ca noi orbii să vedem, noi robiţii să ne slobozim, noi smintiţii să ne îndreptăm. Iar orb este cel ce caută veselia şi petrecerea lumii acesteia, rob este cel supus gândurilor netrebnice şi stricat este cel sfărâmat de păcate. Pe aceştia toţi Domnul îi vindecă nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte şi nu numai atunci când era cu trupul pe pământ, ci şi acum, fiind cu noi în chip nevăzut, El ne învaţă şi ne iartă păcatele şi tămăduieşte orice boală şi neputinţă. Deci cel ce vine cu credinţă va lua blagoslovenie de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu Mântuitorul lumii.

O, nemărginită iubire de oameni a lui Dumnezeu. Din ceea ce nu era, ne-a făcut, iar căzând prin călcarea poruncii, ne-a ridicat şi ne-a dat ca al treilea dar, viaţa călugărească. Şi încă ne-a mai adăugat pocăinţa. Căci după ce greşim, nu se mânie pe noi, nici ne urăşte, ci ne primeşte cu sărutare şi cu bucurie, ca pe fiul prea desfrânat. Şi fiind amărâţi de diavolul, ne mângâie, alergând, ne îmbrăţişează, ostenind, ne ajută şi răniţi fiind, ne vindecă. Iar când suntem în primejdie de a cădea în adâncimea iadului, apucă mai înainte şi ne mântuieşte cu iubirea Sa de oameni. Deci, cu dreptul se cade să zicem: de nu ne-ar fi ajutat Domnul, curând s-ar fi cufundat sufletul nostru în iad. Dar întinzând mâna ne-a întors din cădere şi ne-a ajutat. Fiecare cunoaşte în câte ispite, păcate şi morţi am căzut şi cum îndată am aflat pe Dumnezeu ca Mântuitor al scârbelor noastre. Că aşa păcătoşi cum suntem, se milostiveşte de sufletele noastre şi ne hrăneşte prea Bunul Dumnezeu şi trupeşte, cu rodurile pământului de peste an, şi sufleteşte, cu preacuratele lui taine. El ne chiverniseşte mai mult decât mama şi tatăl. Căci mama hrăneşte cu lapte pruncul până la o vreme, dar Dumnezeul adevărat şi Părintele milostiv ne dă de mâncare şi băutură Trupul Său şi Sângele Său, şi aceasta de-a pururea.

O, mărime negrăită a darurilor Sale către noi. Pe Domnul care are atâta dragoste către noi, cum să nu-L iubim şi noi, cum să nu facem voia Lui; cum să nu ne lipim de El pururea! Căci de nu vom face aşa, oare nu va striga cerul? Pământul nu va suspina? Şi chiar pietrele ne vor mustra pentru neomenia şi nesimţirea ce avem către făcătorul de bine Dumnezeu. Ca să nu fie aceasta, fraţii mei, să avem şi să păstrăm dragostea Lui pururea şi s-o urmărim.

Să fugim de diavolul, că precum făcătorul de bine pentru facerile de bine trebuie iubit, aşa vicleanul pentru răutatea lui trebuie urât. Că acest diavol strică şi prăpădeşte viaţa noastră. El este ucigător de oameni din început, precum a zis Hristos. El a împărţit neamul omenesc în milioane de cugete şi eresuri. El ne-a vânat cu multe feluri de păcate şi pofteşte să înghită toată lumea. Pe acesta de nu-l vom urî cu vrăjmăşie, nu se va afla mai mare pedeapsă decât să ne chinuiască şi să ne pedepsească precum ni se cade, pentru că pe vrăjmaşul nostru, îl avem prieten şi pe ucigătorul nostru, îl iubim. Deci să fugim cât este cu putinţă de el. Iar fuga de el stă în oprirea de a mai face lucrurile lui rele şi a nu primi gândurile spurcate, după cum prieteşugul cu Dumnezeu stă în lucrarea faptelor bune. Drept aceea, binele sufletului nostru îl vrem, slujind lui Dumnezeu cu toată smerenia şi blândeţea, ştiind că orice faptă bună care se face fără smerenie, este pierdută. Deci cei ce au cuget mândru, să se smerească sub mâna puternică a lui Dumnezeu; cei ce fac binele, încă şi mai mult să se nevoiască. Şi aşa alergând toţi să ajungem la limanul mântuirii, să ne facem moştenitori împărăţiei cereşti, în Hristos Iisus Domnul nostru a Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia 1994, pp. 146-147)