Duhovnicul priveşte înlăuntrul sufletului tău şi îţi transmite harul lui Dumnezeu
Toţi duhovnicii au acest har şi, când se roagă, îl transmit ca nişte cabluri. De pildă, vrem să aprindem aici un reşou, iar dacă băgăm cablul în priză, curentul vine prin cablu îndată ce face contact. Acestea sunt lucrurile duhovniceşti ale religiei noastre.
Poţi să-i vorbeşti duhovnicului întocmai cum simţi, dar asta nu are atâta însemnătate câtă are faptul că preotul priveşte înlăuntrul sufletului tău, rugându-se, şi vede cum eşti şi îţi transmite harul lui Dumnezeu. S-a dovedit că în această privire sunt raze duhovniceşti care te uşurează şi te vindecă. Să nu socotiţi că sunt raze fireşti. Aceste lucruri sunt adevărate. Şi cu Hristos ce s-a întâmplat? A prins mâna celei ce-i curgea sânge şi a zis: Am simţit o putere care a ieşit din Mine (Luca 8, 46). O să zici: „Da, dar era Dumnezeu!”. Fireşte, Hristos era Dumnezeu, dar nu au făcut şi apostolii la fel?
Toţi duhovnicii au acest har şi, când se roagă, îl transmit ca nişte cabluri. De pildă, vrem să aprindem aici un reşou, iar dacă băgăm cablul în priză, curentul vine prin cablu îndată ce face contact. Acestea sunt lucrurile duhovniceşti ale religiei noastre. Vorbim de cablu, dar în realitate este vorba despre lucruri dumnezeieşti.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 293)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro