Despre hormoni
Cum acționează hormonii asupra minții omenești.
„Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarței cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul lui binefăcător, ci pe oriunde trece amețeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii. Mai grav: dacă prea din tinerețe se dedau flăcăii la must, se întamplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia in spate orice i se-ncarcă. Chiar dacă se dau la vin mai târziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, având ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale beției. Beția îşi înscrie urmările până şi în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru. Ceea ce e dureros e faptul următor: de se intamplă vreo zămislire cu o atare sămânță beată, şi care-i mai mult siluire decât iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate, epileptic - boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atât mai sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă şi bruftuluiala câtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părțile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul ereditar, dezechilibru moral, o mai fi având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel puțin spaima ce-o mănâncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinților săi. Sfarşitul bețivului e sau în şanț sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.”
(Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, p. 247)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro