Editura Doxologia vă propune o lucrare menită a-i ajuta atât pe preoţii duhovnici din parohii şi mănăstiri, cât şi pe cititorul care doreşte să înţeleagă mai mult importanţa lucrării pastorale. Este vorba de „Adierea Duhului. Purtarea de grijă faţă de suflete” a Mitropolitului Antonie de Suroj, traducere din limba rusă de Monahia Mina.

Volumul se adaugă precedentelor patru titluri din seria de autor Mitropolitul Antonie de Suroj publicate la Editura Doxologia: „Mai aproape de Hristos. Spovedania şi iertarea”; „Rugăciunea care aduce roade”; „Reflecţii. O călătorie duhovnicească”; „Asceza şi căsătoria”, care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului cititor din țară.

„Adierea Duhului” conţine predici, textul integral al unor conferinţe ţinute în Anglia şi Rusia şi răspunsurile la întrebările adresate de participanţi, convorbiri cu diverse personalităţi (cum ar fi Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk) şi este împărţită în cinci capitole: „Călăuzirea către Împărăţie”, „Despre viaţa în Duhul”, „Predici cu ocazia diferitelor hirotonii”, „Sensul Spovedaniei” și „Spovedania de obşte”.

Din paginile cărţii aflăm, printre altele, răspunsuri la nedumeriri legate de relaţia duhovnic-ucenic, îndreptarul de spovedanie, sobornicitatea parohiei, slujirea la Sfântul Altar, vrednicia/nevrednicia preotului, povara duhovniciei, relaţia dintre psihologie şi tămăduirea sufletului rănit.

Autorul, Antonie Bloom (1914-2003), medic practicant şi membru activ al Rezistenţei franceze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, provenea dintr-o familie nobiliară de diplomaţi ruşi. După terminarea războiului, a emigrat în Anglia unde a fost hirotonit preot în 1948 şi episcop de Suroj în 1957. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ortodocşi din Occident, fiind iubit şi respectat chiar şi de creştini aparţinând altor confesiuni.

Cartea Mitropolitului Antonie, „Adierea Duhului. Purtarea de grijă faţă de suflete”, va ocupa un loc binevenit în inima şi biblioteca cititorilor datorită caracterului său personal şi profunzimii psihologice cu care sunt dezvăluite şi discutate problemele omului postmodern şi în principal relaţia sa cu Dumnezeul cel personal – Iisus Hristos.

 Un scurt fragment din volum:
„Inima Spovedaniei s-ar cuveni să fie răspunsul la întrebarea: „Ce anume mă înstrăinează pe mine de Dumnezeu? Ce mă înstrăinează de aproapele?”. Nu trebuie să avem aşteptări de felul: „Aş fi vrut să ştiu cât sunt de departe sau de aproape de desăvârşire”, aşa cum vedem, de altfel, pe mulţi făcând. Se compară, se compară, se compară şi, când ajung la Spovedanie, rezultă un tablou tare întortocheat, în cea mai mare parte încercând să arate cât sunt ei de remarcabili, în loc să pună problema simplu. Pentru că se întâmplă adesea ca  omul să spovedească o întreagă listă de cuvinte, gânduri, fapte, simţiri, etc. Te uiţi la el şi zici: „Ia spune, crezi tu, oare, cu adevărat că aceste lucruri te înstrăinează pe tine de Domnul nostru?”. „A, nici vorbă!” „Păi, mi-ai spus că te-ai certat cu sora sau cu soţia. Aceasta v-a  despărţit unul de celălalt?” „Da’ de unde?! Nimicuri!”. Pentru că sunt foarte multe lucruri care nu au o greutate anume; ca atare, trebuie să ne gândim la ceea ce cu adevărat ne desparte.”