Am auzit de la alţii că Bătrânul Isaac, atunci când era brutar, ţinea un şarpe în brutărie pentru stârpirea şoarecilor. Această povestire minunată o relatează şi egumenul nostru, arhimandritul Gavriil, în “Noul Everghetinos”, editat de el în anul 1954:

“Când am venit la mănăstire (în anul mântuirii 1909) părinţii povesteau cu bucurie, dar şi cu admiraţie, despre monahul Isaac care, atunci când, vreme de doi ani, a avut ascultarea la brutărie, ţinea înăuntru un şarpe dintre cei pe care poporul îi numeşte “astrită”, iar în Sfântul Munte  “alafiată”. Avea o lungime de 1,5 metri şi atât de mult se familiarizase cu Bătrânul, încât se suia să doarmă în patul improvizat din brutărie. Părintele îi făcea din făină cir, pe care-l mânca, apoi mergea la culcuşul său. Aducea şi servicii, căci vâna toţi şoarecii. Câtă vreme Bătrânul Isaac a slujit la brutărie, a stat şi şarpele, iar când a luat un alt frate ascultarea, a plecat. Şi aceasta s-a petrecut pentru a face arătat faptul că bărbaţilor sfinţi, care se reîntorc la starea dintâi a omului de dinainte de cădere, toate li se supun, aşa cum spune dumnezeiescul Pavel, pentru Domnul, Cel ce le-a supus. Şi precum cei dintâi zidiţi petreceau în Rai împreună cu fiarele, iar şarpele era cel mai înţelept dintre ele pe pământ, tot astfel şi astăzi el se supune şi se îmblânzeşte în faţa celor ce au dobândit fericita stare de nepătimire şi de nerăutate. ”

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiatice, Editura Evanghelismos, pp. 74-75)