Avem nevoie de veghere şi trezvia minţii chiar din momentul în care păcatul răsare în minte şi este în faşă. Dar pentru ce aceasta? Pentru ca lupta şi biruinţa noastră asupra păcatului să se facă mai uşoară, nedându-i vreme de a creşte şi a se întări asupra sufletului. După cum vedem în multe lucruri, paza de la început aduce biruinţă mai grabnică şi mai lesnicioasă. Să ne gândim, de exemplu, la ceea ce s-a spus mai sus despre spargerea corabiei în interior. Dacă vom fi veghetori şi vom observa de la început, o vom putea astupa uşor şi vom salva corabia cu toţi vieţuitorii ei de la pieire. Tot astfel, dacă s-ar întâmpla să ia foc o casă sau o cetate oarecare şi s-ar observa de la început, cu puţină osteneală se va stinge focul, mai înainte de a se înteţi şi a cuprinde casa sau cetatea. Dacă o haină s-a rupt puţin şi îndată ne sârguim să o reparăm, vom înlătura su uşurinţă stricăciunea ei. Iar dacă o lăsăm mereu în uitare, se va repara mai greu şi cu mai multă cheltuială. Sau dacă o boală apare în corpul noastru şi ne vom îngriji de ea de la primele semne, mai uşor ne vom vindeca decât după ce boala a avansat.

Dacă vom plivi stratul sau ogorul nostru de buruienile care au început a se ivi pe el, lucrul nostru se va uşura. Dacă însă îl vom lăsa cu nepăsare multă vreme neplivit şi neprăşit, buruienile, inmulţindu-se, vor creşte, înăbuşind seminţele semănate şi astfel vom pierde roadele pentru nepăsarea de la început.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, p. 140)