Despre zilele aliturgice
În calendarul Bisericii Ortodoxe, astăzi, 26 februarie 2014, este zi aliturgică, adică nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii.
De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia.
De regulă, în zilele aliturgice se posteşte cu ajunare deplină, iar faptul că nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie arată că, în primul rând, acestea sunt prilej de meditaţie profundă, de rugăciune. Totodată, adevăratul creştin care posteşte este însoţit mereu, în cazul acestui demers spiritual, asumat conştient, de bucuria sfântă a apropierii de Dumnezeu.
De asemenea, la slujba Vecerniei începe a se citi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.” Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este unul din elementele liturgice definitorii ale Postului Mare. Este cunoscută încă din secolul al IV-lea şi se rosteşte în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului sec de brânză şi până la Denia din Sfânta şi Marea Vineri.
Totodată, în locul Pavecerniţei Mici se va săvârşi Pavecerniţa Mare, slujbă specifică perioadei Postului Paştelui. Potrivit rânduielii Bisericii, credincioşii au, în această săptămână, numită Albă, dezlegare la lapte, brânză, ouă şi peşte.
(Sursa: basilica.ro)