Detaliile fac diferența între soțul ideal și un soț oarecare
Multe femei spun că lucrurile mici şi detaliile uşor de scăpat sunt cele care fac diferenţa între un soţ ideal şi unul oarecare. Iar cei din prima categorie sunt cei care ştiu că femeia îşi doreşte să simtă că este, măcar uneori, singurul lucru pe care se concentrează atenţia soţului ei; că în acel moment nimic nu are loc în mintea lui, în afară de ea; că este îndeajuns de interesantă, ca să-l mai poată acapara complet.
Îţi povesteam într-o scrisoare precedentă de unele momente mai „neîndemânatice” ale mele. Ceea ce urmează să îţi povestesc se numără printre aceste momente.
S-a întâmplat să o sun pe mama ta într-o după-masă. Am început conversaţia cu o replică de genul „Vroiam doar să îţi aud vocea...” sau „Am văzut nu ştiu ce lucru şi mi-am adus aminte de tine...”.
Până aici, toate bune. Numai că apoi am întrebat „Ia spune, poştaşul a venit? Trebuia să aducă un cec de ramburs de la administraţia financiară. L-a adus?”.
La prima vedere, nu e nimic în neregulă nici cu întrebarea asta. Doar că la început îi dădusem impresia că o sunasem doar ca să îi aud vocea, şi se bucurase pentru asta. Au urmat câteva clipe de tăcere. Ştii cum e mama, atunci când nu este nimic de spus, tace.
Am încercat de câteva ori să redresez conversaţia, dar câteodată, ştii cum se spune în Biblie, „Limba celor înţelepţi revarsă ştiinţă, iar limba celor nesocotiţi prostie”.
Aşa a şi fost. După ce am distrus ceea ce fusese iniţial un moment foarte drăguţ, am terminat conversaţia şi m-am pus pe gândit. Am ajuns la concluzia că poţi strica multe lucruri bune prin îngrămădire. Exact aşa cum făcusem şi eu, îngrămădind şi o întrebare pe lângă complimentul pe care i-l făcusem, care nu a mai avut, astfel, nici o valoare.
Aşadar, nu este adevărat că în căsnicie merge orice. Uneori se poate discuta despre orice, însă există momente în care, dacă nu ai grijă, poţi strica totul. Aş vrea să-mi găsesc cuvintele să-ţi explic mai bine cum să faci selecţia acestor momente. Din păcate, însă, acesta este unul din lucrurile pe care trebuie să le abordezi şi din care trebuie să înveţi singur.
Sper că ai să le înveţi, pentru că multe femei spun că lucrurile mici şi detaliile uşor de scăpat sunt cele care fac diferenţa între un soţ ideal şi unul oarecare. Iar cei din prima categorie sunt cei care ştiu că femeia îşi doreşte să simtă că este, măcar uneori, singurul lucru pe care se concentrează atenţia soţului ei; că în acel moment nimic nu are loc în mintea lui, în afară de ea; că este îndeajuns de interesantă, ca să-l mai poată acapara complet.
(Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip ‒ sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, 2011, pp. 97-98)