Tinerii în ziua de azi sunt rezultatul comportamentului general al generaţiilor precedente. Ei sunt învinovăţiţi pentru alegerile greşite pe care le fac, sunt priviţi cu dispreţ atunci când consecinţele faptelor lor îi deranjează pe cei din jur. Dar şi aici tot ceilalţi sunt de cele mai multe ori problema, pentru că nu au capacitatea de empatizare, de acordare a prezumţiei de nevinovăţie sau de a oferi circumstanţe atenuante.

Aparenţele sunt foarte importante, la fel şi imaginea creată pentru societate, în timp ce individul, copleşit de ispite, de revoluţia şi evoluţia ofertelor de tot soiul, îşi lasă sufletul pe loc secundar. Sunt lucruri pe care copilul le preia din familie şi, mai târziu, adolescentul, apoi adultul, îndepărtat suficient de mult de Biserică şi de Dumnezeu, are un comportament în conformitate cu standardele sociale, oricare ar fi ele într-un anumit moment istoric. Acum, de exemplu, trecem printr-o continuă revoluţie sexuală, care a adus şi va aduce în continuare foarte multe consecinţe negative asupra spiritualităţii. Aici apare, din nou, în discuţie, aspectul avortului, ridicat de unii la rang de drept al femeii. Din toate părţile se încurajează, indirect ce-i drept, relaţiile sexuale libere, însă consecinţele, care de foarte multe ori sunt reprezentate de o sarcină nedorită, sunt primele care ne sar în ochi. Câţi dintre noi, văzând o adolescentă necăsătorită însărcinată, îşi pun întrebarea “Cum s-a ajuns aici?”? Cred că răspunsul e invers proporţional cu tinerele care, într-o astfel de situaţie, îşi pun întrebarea “Ce va zice lumea?”.

Copilul – între dorinţa mamei şi voia lui Dumnezeu

Este cât se poate de ironic faptul că revoluţia sexuală, care presupune libertatea femeilor şi a fetelor de a avea relaţii sexuale în afara căsătoriei, nu a făcut, de fapt, decât să ofere bărbaţilor libertatea de a avea relaţii sexuale fără consecinţe. Şi sunt inepuizabile exemplele în acest sens. Totuşi, sunt şi excepţii, care ne oferă speranţă şi credinţă că încă mai sunt oameni capabili să privească în adâncul sufletului, să depăşească limitele impuse de circumstanţe, să-şi asume faptele şi să suporte consecinţele. Pentru că nici Dumnezeu nu ne cere să fim sfinţi, ci ne permite să facem greşeli, dar să învăţăm din ele şi să ne purtăm cu demnitate Crucea. Magdalena este o tânără de 20 de ani, cu dorinţe şi vise ca oricare dintre noi. În urmă cu un an de zile, spre finalul studiilor liceale, a rămas însărcinată. Din acel moment viaţa ei s-a schimbat complet. Cazul ei s-a încadrat cu brio în statisticile care ne arată că peste 90% dintre bărbaţii necăsătoriţi îşi abandonează partenerele atunci când acestea rămân însărcinate.

Magdalena face parte dintr-o familie iubitoare. Împreună cu sora ei, a fost crescută în ultimii ani doar de mamă, însă i s-a oferit o educaţie bună, de la un părinte care şi-a dorit ce-i mai bun pentru copilul său. După ce s-a aflat că Magdalena este însărcinată, mama ei a sfătuit-o să întrerupă sarcina, iar tatăl copilului a refuzat să-şi asume responsabilitatea. Bineînţeles că, înainte de toate, a încercat să o convingă că avortul este singura soluţie, ei fiind tineri, necăsătoriţi şi fără posibilităţi materiale. “Relaţia mea cu familia, înainte de a rămâne însărcinată, era una bună, în special cu mama. Ne înţelegeam foarte bine. Vorbeam aproape orice lucru. Adică, dacă aveam o problemă, puteam să-i spun. După ce am rămas însărcinată, fiind o problemă mai dificilă, când au aflat, atât ea, cât şi tatăl copilului au zis că mai bine fac avort. El a zis că nu ne vom descurca, că nu suntem căsătoriţi. Mama, şi ea, a spus că dacă tatăl copilului nu se va implica, ea nu are cum să mă ajute, pentru că eu am şi o surioară mai mică şi situaţia noastră financiară nu este prea bună. Nu ar fi avut cum să ne întreţină şi pe noi şi copilul meu în acelaşi timp. Doar că eu nu am fost de acord”, ne-a povestit Magdalena.

Şi aşa s-a născut Silvia...

Prima reacţie a unei femei care află că este însărcinată, în condiţiile în care nu-şi doreşte un copil, este de a încerca să găsească o soluţie, de a rezolva „problema”. Însă, uneori din egoism, alteori din lipsă de informaţii, sau din lipsă de sprijin moral, ea nu-şi dă seama că soluţia se află chiar acolo unde ea crede că este o problemă. Pentru că orice lucru din viaţa noastră este catalogat ca fiind bun sau rău prin prisma dorinţelor noastre, în loc să le luăm ca atare. „La început, când am aflat despre sarcină, am avut o reacţie normală. Adică m-am speriat, nu am fost foarte fericită. Însă nu am ales avortul pentru că nu am fost niciodată de acord cu ideea asta, nici eu, nici familia mea. Şi m-am gândit la alte femei care au fost în situaţia mea şi au făcut alegerea asta numai din disperare. Am zis că totuşi nu am 15 ani ca să nu mă descurc, am 20. Şi mama tot la 20 de ani m-a făcut şi pe mine. Şi am zis că, chiar dacă nu o să am pentru început ajutorul mamei, tot o să mă descurc”, ne-a explicat Magdalena. Drept urmare, după ce a suferit deja un abandon din partea tatălui copilului, ea nu i-a spus mamei că va păstra sarcina. Pe de o parte îi era frică să nu fie părăsită şi de familie, pe de altă parte nu ar fi vrut să-şi dezamăgească mama. Şi aşa s-a născut Silvia, după o sarcină destul de uşoară, în timpul căreia a fost sprijinită de o verişoară şi o prietenă, care i-au oferit un cămin şi au ajutat-o cu tot ce a avut nevoie.

Pentru că nu avea unde să meargă după naşterea fetiţei, Magdalena a stat mai mult timp în maternitate unde, prin intermediul unui asistent social, a ajuns la departamentul ProVita al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În continuare, lucrurile s-au mai simplificat pentru ea, având un sprijin material constant. „Am ajutat-o de la început pe Magdalena cu tot ce a avut nevoie pentru creşterea copilului: scutece, hăinuţe, lapte praf, produse de igienă, absolut tot. I-am intermediat contactele cu asistenţa medicală, i-am găsit chiar şi naşi de botez pentru cea mică. S-au implicat mulţi oameni cu suflet mare în ajutorarea ei. Noi o ajutăm în continuare, însă scopul principal este să o reintegrăm în familie, pentru că, din câte ştim noi, ea are o relaţie foarte bună cu mama ei, chiar dacă nu i-a spus că are o nepoţică. Dacă reacţionăm la momentul potrivit, cu siguranţă totul va fi bine”, ne-a explicat Otilia Serdenciuc, referend ProVita.

Magdalena a ales să refuze avortul. Şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi nu regretă nici o clipă alegerile pe care le-a făcut. Ba chiar este foarte fericită şi îşi adoră fetiţa în vârstă de 3 luni. „La început eram destul de îngrijorată şi mă gândeam că n-o să mă pot descurca. Acum sunt mult mai bine, mai optimistă, ştiu că o să pot rezolva tot ce îmi propun pe viitor. Este mult mai bine decât la început. Îmi doresc să îmi găsesc un serviciu bun, destul de bine plătit ca să o pot creşte pe Silvia, pentru că nu am nici un alt ajutor. Cu familia sunt sigură că o să se rezolve, chiar dacă nu în viitorul foarte apropiat. Numai că o să se obişniască şi ei cu ideea şi o să fie bine, pentru că e o familie de oameni buni şi ştiu sigur că o să ne accepte pe amândouă”, ne-a mai povestit Magdalena.

Un copil este o binecuvântare. În orice situaţie, oricât de dificilă ar părea. Pe de altă parte, avortul omoară oameni. Acest aspect este şi va fi întotdeauna adevărat din punct de vedere ştiinţific, oricât s-ar încerca îmbrăcarea lui într-o formă mai puţin tulburătoare. Femeile şi bărbaţii deopotrivă nu au nevoie de avort, ca opţiune, ci au nevoie de curaj, pentru că întotdeauna există o variantă mai bună. Curaj să aibă încredere în Dumnezeu, curaj să renunţe la prejudecăţi, curaj să-şi asume greşelile, curaj să pună o altă fiinţă mai presus de binele propriu, curaj să se iubească suficient încât să nu-şi facă un asemenea rău.