„Din vorba multă nu vei scăpa de păcat" (Pilde 10, 20). Creştinii trezvitori numesc toate simţurile ferestre ale sufletului, prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o uşă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce și cât vrea. Multa vorbire aduce tot atâta vătămare trezviei şi rânduielii lăuntrice cât toate celelalte simţuri dimpreună, căci ea se leagă de obiectele tuturor simţurilor şi sileşte sufletul să vadă chiar şi când nu vede, să audă chiar şi când nu aude, să pipăie chiar şi când nu pipăie. Ceea ce este visarea între cele lăuntrice, este multa vorbire între cele din afară; însă aceasta din urmă e mai păgubitoare, fiindcă ține de real şi, ca atare, lasă urme mai adânci. Pe deasupra, de ea sunt strâns legate părerea de sine, obrăznicia şi idioritmie - aceste furtuni ce nimicesc buna rânduială cea dinlăuntru, lăsând în urma lor nesimţire şi orbire. După toate acestea, cum poate scăpa de păcat cel ce vorbeşte mult?! 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 24)