Disperare, rugăciune… și o minune: Banii pierduți prin spoofing, recuperați cu ajutorul Sfântului Mina

Minuni - Vindecări - Vedenii

Disperare, rugăciune… și o minune: Banii pierduți prin spoofing, recuperați cu ajutorul Sfântului Mina

Chiar și specialiștii mi-au spus că, în astfel de cazuri, dacă nu se acționează în primele două ore, șansele de recuperare sunt infime – ceea ce le-a întărit convingerea că aici a fost vorba de o minune.

Pe data de 6 mai 2025, am fost sunat la ora 17.00 de către o persoană care s-a prezentat ca fiind de la o bancă de renume din România. Aceasta mi-a spus că s-a încercat fraudarea contului meu cu o sumă de aproximativ 5.000 RON și că, a doua zi, pe 7 mai 2025, urma să fiu sunat de un „agent de securitate al băncii” pentru a-mi securiza contul în vederea unei eventuale tentative de fraudă.

Pe 7 mai 2025, am fost sunat, așa cum mi s-a spus, de către acel „agent”, care mi-a cerut să începem procedura de securizare a contului, colaborând de la distanță prin telefonul meu mobil. În timpul conversației cu el, fără să-mi dau seama, persoana respectivă a reușit să-mi sustragă o sumă impresionantă din cont echivalentul unui apartement cu 3 camere cu tot cu mobilă. Ulterior am realizat că nu era un angajat al băncii, ci un escroc care m-a păcălit și mi-a furat acești bani, esențiali atât pentru mine, cât și pentru apropiați mei.

Când am ajuns acasă și am înțeles că am fost victima unei înșelătorii, am sunat imediat la bancă. Reprezentanții mi-au confirmat că am fost victima unei fraude de tip spoofing, prin care infractorii falsifică numerele de telefon, astfel încât să pară că apelurile provin de la instituții oficiale.

M-am prezentat la poliție pentru a depune plângere, iar în discuțiile inițiale, atât cu autoritățile, cât și cu reprezentanții băncii, mi s-a spus că șansele de recuperare a banilor sunt foarte mici, chiar aproape inexistente. Am consultat și mai mulți avocați, care mi-au spus același lucru – că cel mai probabil nu voi mai putea recupera suma pierdută.

Pe 8 mai 2025, l-am sunat pe părintele meu duhovnic pentru a cere un sfat, fiind într-o stare de suferință profundă. Mi-a dat ca și canon să citesc Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina timp de 7 zile, eu citindu-l timp de 40 de zile.

După această perioadă, am fost sunat de Poliție, care mi-a comunicat că banii au fost localizați într-un cont și că se fac demersuri pentru recuperarea lor. În tot acest timp, zilnic am citit acatistul și am început să citesc despre minunile Sfântului Mare Mucenic Mina, simțind o apropiere profundă față de el.

Pe 17 mai 2025, exact la 40 de zile de când am început să citesc Acatistul Sfântului Mina, banii mi-au fost restituiți în totalitate în cont. Paguba, care părea imposibil de recuperat, a fost astfel recuperată într-un mod miraculos, prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Mina. 

Chiar și specialiștii mi-au spus că, în astfel de cazuri, dacă nu se acționează în primele două ore, șansele de recuperare sunt infime – ceea ce le-a întărit convingerea că aici a fost vorba de o minune.

(*** Mărturie primită pe adresa redației de la V. P.)