„Nu-i voi putea mulțumi îndeajuns Sfântului Efrem!”
Înaintând pe calea mărturisirii lui Hristos, Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a făcut cale pentru toţi cei care vor crede prin tine, Mare Mucenice Efrem, ca astfel să sporească în lume biruinţa Învierii Sale din morţi.
Am să mărturisesc şi eu despre minunile Sfântului Efrem cel Nou din viaţa mea. Am aflat despre acest sfânt în primăvara acestui an, când o cunoştinţă mi-a dăruit cartea cu mărturii ale minunilor Sfântului celui Nou.
Nu ştiu dacă cele relatate în continuare pot fi considerate mari minuni, dar pentru mine sunt. Prima dată am cerut ajutor pentru soţul meu, care a avut o problemă la locul de muncă. Am citit acatistul şi-n aceeaşi zi s-a rezolvat problema. Din acel moment, l-am simţit pe Sfântul Efrem că este prezent în viaţa mea şi mi-am dat seama că astfel se săvârşeşte grija ce-o poartă Dumnezeu faţă de mine şi familia mea.
De câte ori pot, citesc acatistul, paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, acatistele Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, şi ale altor sfinţi. N-am putut ajunge încă la Nea Makri. Cu ajutorul Domnului, la anul voi ajunge, dar de la Cluj am primit ulei de acasă de la Sfântul Efrem.
De câte ori mă doare ceva, pun în acel loc cartea cu imaginea cu Sfântul Efrem sau mă ung cu ulei, făcând de trei ori semnul crucii, ori le fac pe amândouă şi durerea îmi trece sau se ameliorează.
Nu-i voi putea mulţumi îndeajuns lui Dumnezeu că l-a trimis pe Sfântul Efrem cel Nou grabnic ajutător în viaţa mea. Am dat cartea şi altor persoane care i se roagă şi sunt martori ai minunilor săvârşite de acest sfânt. Rugați-vă şi vă veţi convinge singuri!
(G. V., România, 20 decembrie 2013)
Înaintând pe calea mărturisirii lui Hristos, Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a făcut cale pentru toţi cei care vor crede prin tine, Mare Mucenice Efrem, ca astfel să sporească în lume biruinţa Învierii Sale din morţi. Fă roditoare şi faptele noastre, Preacuvioase Părinte, ca gustând din puterea Evangheliei, prin binecuvântate osteneli să aflăm noi înşine Cine este Cel Care plineşte întru noi poruncile Sale.
(Sfântul Efrem cel Nou, Minuni în România, vol. II, Editura Sophia, 2013, p. 56)
„Maică Parascheva, cu mâinile tale vindecă unghiuțele mele!”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro