Într-o atmosferă de rugăciune îmbinată cu tristeţea tuturor celor din jur, a triumfat cântarea „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“, intonată de preoţii slujitori şi de cântăreţii de la strană. În drumul spre locul de veci, în faţa Şcolii Gimnaziale „Dumitru Almaş“, copiii de grădiniţă şi şcolarii de clasele I-IV, în frunte cu cadrele lor didactice, au întâmpinat-o pe doamna directoare Viorica cu aplauze şi flori în mâini. 

Şcoala a fost locul în care, de-a lungul deceniilor, doamna Viorica s-a dăruit pe sine, a slujit cu abnegaţie, cu altruism şi mărinimie generaţiile de elevi care au iubit-o cu adevărat, au respectat-o, nu au uitat-o şi nu o vor uita.

Prin vocaţia sa permanentă de a se pune în slujba elevilor ca profesor şi ca director, i-a zidit intelectual, dar şi sufleteşte, mărturie stând lacrimile care au curs pe obrajii tuturor, mari şi mici, în aceste zile, mai ales, în ziua despărţirii.

A rămas ca model de creştină care a ştiut să-şi înmulţească talantul, să-l cultive cu dragoste, responsabilitate şi caracter.

Biserica şi Şcoala, două instituţii în strânsă colaborare pentru formarea unor personalităţi puternice

Fiică a satului Negreşti, cadru didactic la Şcoala Gimnazială „Dumitru Almaş“, la disciplina matematică, doamna profesor Viorica a slujit cu devotament Şcoala şi  elevii timp de peste treizeci de ani, din care douăzeci şi trei de ani ca director al acestei şcoli.

Din familie cu bun nume în comună, d-na Viorica a fost crescută şi educată în cel mai autentic şi curat spirit creştin, acest lucru dominând întreaga ei viaţă, aspect reflectat în relaţia  cu Dumnezeu, cu Biserica  şi cu slujitorii Săi.

Încă de la introducerea religiei în şcoală, doamna profesoară de atunci, doamna directoare de mai târziu, a îmbrăţişat cu multă căldură intrarea în şcoală a  părintelui Scarlat Mălinici-Pruteanu, paroh la Negreşti în acea vreme şi căruia îi era fiică duhovnicească, trudind pentru a descifra copiilor tainele cunoaşterii lui Dumnezeu.

Din propria sa experienţă didactică desfăşurată în şcoală înainte de revoluţia din 1989, a înţeles cât de benefică este introducerea religiei în şcoală pentru o formare completă, armonioasă şi deplină a personalităţii elevului. După moartea părintelui Scarlat Mălinici-Pruteanu, care a păstorit peste 40 de ani în Parohia Negreşti, ne-a revenit nouă, preoţilor mai tineri, datoria să ducem mai departe ora de religie, reuşind, prin disponibilitatea arătată de doamna director Viorica Dascălu, să dezvoltăm relaţii de respect reciproc, de încredere şi colaborare durabile.

În acest sens, doamna director Viorica Dascălu, împreună cu soţul ei, domnul Dan Dascălu, profesor de sport în aceeaşi şcoală, au devenit parteneri de încredere şi colaboratori apropiaţi în toate activităţile pe care Biserica şi Şcoala le-au iniţiat, fie în cadrul şcolii - activităţile extracurriculare şi interdisciplinare, fie în spaţiul eclesial - programele de cateheză cu copiii şi întâlnirile cu tinerii.

Vom sublinia câteva activităţi care să oglindească cele de mai sus.

- grija pentru ca ora de religie să se desfăşoare în cele mai bune condiţii (colaborare pentru amenajarea unui cabinet de religie);

- susţinerea cadrelor didactice preocupate de formarea continuă şi perfecţionare prin obţinerea gradelor didactice, inclusiv a preoţilor şi profesorilor de religie;

- sprijinirea tuturor iniţiativelor cadrelor didactice şi asigurarea condiţiilor pentru  desfăşurarea activităţilor cu caracter cultural, artistic, instructiv-educativ: dansuri populare şi de societate, concursuri de pictat şi colorat icoane, concerte de colinde, concursuri pe teme religioase şi de istorie, recitare de poezii etc.

În ceea ce priveşte activităţile din spaţiul bisericii, doamna Viorica Dascălu s-a numărat printre fondatorii filialei de caritate „Mila creştină“ la Negreşti, cotizând cu multă generozitate pentru desfăşurarea acţiunilor filantropice din cele două parohii din Negreşti.

A fost prezentă alături de noi în proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“ şi în proiectul „Alege Şcoala“ (timp de cinci ani), dar şi la activităţile cu tinerii. A susţinut moral şi logistic conferinţele anuale desfăşurate de-a lungul timpului; ne-a susţinut şi încurajat în organizarea unor pelerinaje cu copiii de la cateheză.

În ceea ce priveşte dezbaterea recentă asupra orei de religie, intens mediatizată,  doamna Viorica Dascălu şi-a exprimat mâhnirea, ca mamă, pe de o parte, dar ca şi cadru didactic, pe de altă parte, că o disciplină atât de complexă, de frumoasă, de iubită de copii şi plină de „daruri duhovniceşti“ poate fi atacată într-un mod atât de josnic.

Cred ca aceste puţine cuvinte pot creiona personalitatea puternică a acestei „doamne de poveste“, după cum frumos s-a exprimat o fetiţă de clasa a VI-a, într-o poezie compusă special cu prilejul înmormântării doamnei.  

          „Dar versuri sunt puţine
          Şi nu pot să exprime
          Cât de dor ne este
          De-o doamnă de poveste“
          (fragment dintr-o poezie scrisă de Roxana Bobric, elevă în clasa a VI-a)

Mulţimea de oameni care i-au adus un ultim omagiu dovedeşte, cu siguranţă, că imaginea ei, glasul inconfundabil şi pasiunea  pentru această nobilă profesie de dascăl s-au imprimat în inimile celor care au cunoscut-o. Dumnezeu să o ierte! (Pr. Leonte Lehaci)