Doamna Maria Brâncoveanu, pomenită la biserica românească din Schiedam (Rotterdam)
Duminică, 14 august 2022, după Sfânta Liturghie, în biserica parohiei ortodoxe române „Sfântul Grigorie Teologul“ din Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos, părintele protopop dr. Ioan Dură, preşedintele onorific al Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei a săvârşit, pentru al şaptelea an consecutiv, slujba de pomenire şi cinstire a Doamnei Maria Brâncoveanu.
La aceasta pomenire a soţiei domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, modest semn de dragoste și de cinstire pentru Fericita Doamnă a Țării Românești, au participat membre ale Asociaţiei și membri ai Parohiei prezenți la Sfânta Liturghie. Prin grija Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu”, care a organizat această comemorare, au fost aduse spre binecuvântare şi împărţite, colivă, vin, cozonac şi fursecuri care poartă numele Doamnei Maria Brâncoveanu.
Asociația a primit, în aceste zile, o nouă recoltă de bulbi de lalele care poartă numele Doamnei Maria Brâncoveanu. Bulbii celei dintâi lalele olandeze cu nume românesc vor fi oferiți și în acest an către diferite lăcaşe de cult, instituţii, grădini botanice din România sau vor fi achiziționați de membrii parohiei.
Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu”, unica asociaţie a femeilor ortodoxe române din Ţările de Jos, a fost înfiinţată în urmă cu șase ani, cu binecuvântarea şi sub coordonarea părintelui protopop dr. Ioan Dură şi are ca scop cinstirea personalităţii Doamnei Maria Brâncoveanu şi promovarea modelului de viaţă creştin-ortodoxă şi a valorilor spirituale şi culturale cărora li s-a dedicat.