Doctorul necredincios

Cuvinte duhovnicești

Doctorul necredincios

Aşa s-a şi întâmplat. Doctorul a văzut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a văzut chiar cum punea vin ca să nu rămână nici urmă din Trupul şi Sângele Domnului. De atunci doctorul nu numai că a crezut, ci se împărtăşea şi el împreună cu bolnavii.

Răposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicatorul iluminat, predica chiar şi la spitalul “Sotiria”, unde alţii nu se apropiau de frica tuberculezei.

Acolo îl însoţea părintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculoşi şi săvârşea Sfânta Liturghie.

Într-o zi, un doctor, care urmărea predicile, s-a apropiat de predicator şi i-a spus:

- Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul să consume conţinutul Sfântului Potir. Se împărtăşesc atâţia bolnavi din acesta şi după cum este cunoscut microbul se transmite prin salivă. Ce face deci preotul cu Trupul şi Sângele Domnului, care rămâne?! Îl varsă în chiuvetă? Acesta nu este însă un păcat mare?

- Un astfel de lucru nu se întâmplă niciodată, a răspuns predicatorul. Hristos nu se infectează cu microbi Şi din nemuritoarele Taine nu există nici un pericol de infectare.

Doctorul însă nu putea să creadă. Atunci acela l-a sfătuit să urmărească următoarea Sfântă Liturghie şi la sfârşit să se aşeze undeva, încât să vadă mişcările preotului în timpul consumării conţinutului Sfântului Potir.

Aşa s-a şi întâmplat. Doctorul a văzut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a văzut chiar cum punea vin ca să nu rămână nici urmă din Trupul şi Sângele Domnului.

De atunci doctorul nu numai că a crezut, ci se împărtăşea şi el împreună cu bolnavii.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 127)